Producatorii de rosii in solarii vor primi subventia de la stat in valoare de 3.000 de euro pentru 1.000 de metri patrati cultivati in maxim doua saptamani de cand documentatia depusa este verificata si trimisa de directiile agricole catre APIA, fermierii avand ca termen final data de 15 iunie pentru a trimite cererile de subventie impreuna cu documentele, care atesta ca au valorificat 2.000 de kilograme de rosii la mia de metri patrati, a declarat duminica ministrul agriculturii, Petre Daea.

"Pentru a depune actele, producatorii trebuie sa fie atenti la data, pe 15 iunie se opreste programul daca nu aduc documentele, iar documentele le aduc in conditiile in care valorifica aceste tomate, cantitatea de 2.000 de kilograme la 1.000 de metri patrati", a afirmat Daea intr-o emisiune la TVR1, scrie News.ro.

El a adaugat ca, la randul lor, administratorii pietelor urmaresc si cuantifica vanzarile, astfel incat "niciun producator care a produs si a vandut sa nu ramana in afara sprijinului". In 27 ianuarie, Guvernul a aprobat o hotarare prin care producatorii agricoli vor fi sustinuti prin Programul Tomate sa cultive rosii in spatii protejate (sere, solarii), astfel incat sa asigure necesarul de consum intern din productia autohtona, valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor fiind contravaloarea in lei a sumei de 3.000 de euro pe an la 1.000 de metri patrati cultivati.

Pentru a fi eligibili, agricultorii trebuie sa solicite ajutoare de minimis, conform prevederilor hotararii, sa detina o suprafata cultivata cu tomate in spatii protejate de 1.000 mp, sa obtina o productie de 2 kg tomate/mp si sa valorifice o cantitate de tomate de 2.000 kg, dovedita cu documente justificative.Termenul de depunere a documentatiei pentru Programul Tomate a fost prelungit de la 31 mai pana la 15 iunie, din cauza temperaturilor scazute.

"Evident ca este un proiect nou, urmeaza sa procesam cu atentie datele si documentele pe care le depun producatorii, in asa fel incat, in maxim doua saptamani de cand au plecat documentatiile verificate de la directiile agricole, producatorii sa primeasca suma respectiva", a mentionat ministrul.Potrivit datelor oficiale prezentate, in registrul unic sunt inscrisi 7.201 de producatori care vor sa participe la program, iar 5.179 dintre acestia au plantat si au ajuns la rodire, restul fiind in faza de construire a solariilor.

Aproape 4.800 de producatori deja livreaza rosii pe piata, iar patru fermieri si-au primit deja subventiile.El a mai spus ca programul de stimulare a cultivarii de tomate in solarii a inceput sa aduca inapoi in tara tinerii plecati la munca in strainatate, amintind de unele cazuri din judetul Vrancea, in care tinerii "au venit cu scheletele de metal din Italia si le-au asezat pe terenul pe care-l au".

Intrebat cati bani se intorc la bugetul general consolidat din acest program, Daea a spus ca este prematur sa dea cifre intrucat programul nu s-a incheiat. Pe de alta parte, producatorii de tomate au afirmat in repetate randuri ca autoritatile au impus cerinte prea stricte pentru a se incadra in program.

Presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), Laurentiu Baciu, declara in luna februarie ca programul este unul care nu se adreseaza nimanui, deoarece fermierii din Romania nu cultiva rosii pe suprafete de 1.000 de metri patrati din cauza costurilor foarte mari. “Sunt niste costuri extraodinar de mari sa poti sa faci tomate pe 1.000 de metri patrati. Eu as fi zis ca pragul sa fie undeva la 200 de metri patrati, era mai accesibil”, a mai spus Baciu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri