Constructorul de automobile Renault a anuntat o reorganizare a grupului pe zone geografice, aceasta initiativa avand drept obiectiv o apropiere cat mai eficienta fata de pietele locale, informeaza La Tribune. Pe 9 februarie, Carlos Ghosn, presedintele grupului francez, va prezenta oficial planul de activitate pentru urmatorii trei ani. Dar, de cateva luni, el pune in aplicare diferite decizii care i-ar putea facilita introducerea programului sau trianual, in aceasta directie venind si ideea unei reorganizari a managementului pe regiuni mondiale, pentru a servi cat mai bine pietele locale.

O asemenea reorganizare vizeaza introducerea unei dimensiuni globale in functionarea intregului grup, plus o doza crescuta de siguranta privind conducerea unitatilor regionale pe criteriul profitabilitatii. In plus, aceasta reorganizare nu ar trebui sa aiba consecinte sociale directe. Astfel, activitatile mondiale ale companiei Renault vor fi impartite in cinci directii regionale, potrivit Le Figaro. Este vorba de Franta, Europa fara Franta, aici fiind inclus si Marocul, America Centrala si de Sud, zona Asia-Pacific si, in fine, o zona compusa din noile state unde grupul desfasoara activitati (Rusia, India).

Organizarea geografica va inlocui actuala structura a cercurilor concentrice (Franta, Europa, restul lumii), care are sediul central la Boulogne. Acest nou dispozitiv impartit pe zone de profitabilitate geografica ar permite unor piete precum cele din America Latina, care sunt pe minus, sa-si diminueze focarele de pierderi. Schimbarea de fata se datoreaza faptului ca vanzarile grupului au luat o amploare internationala si ca dezvoltarea Logan-ului a avut loc la scara mondiala. In 2005, masinile Renault comercializate in afara Europei au reprezentat 27% din volumul total de vanzari, un nou record, ce echivaleaza cu vanzarile grupului in Franta. Aceasta noua structura organizatorica se inspira din ceea ce Carlos Ghosn a pus in aplicare la Nissan, partenerul japonez al Renault, unde Ghosn este si director general.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri