La interior, noua versiune propune materiale noi si doua tipuri de ambiante atragatoare care se diferentiaza prin culorile dominante - gri sau rosu.

Consola centrala, conturul indicatoarelor si ornamentul volanului pot fi de nuanta „gris brilliant” sau „rouge métallisé satiné”. Se vor personaliza cromatic si centurile de siguranta fata si spate, broderiile tapiteriei (alcatuita din material textil si piele ecologica), cele de pe covorase, precum si tetierele. Clientii pot opta gratuit pentru unul dintre cele doua interioare disponibile.

Optional, se poate adauga pachetul Piele, piele naturala pe partea centrala a scaunului combinata cu piele ecologica si volan imbracat in piele. Tot la interior se remarca noul radio CD cu MP3 si satelit de comanda pe volan, priza jack, USB si Bluetooth.

Citeste si:

La exterior, paleta de culori disponibila pe Stepway2 se imbogateste cu nuanta brun cajou. Gama de motorizari se extinde si ea cu motorizara pe benzina 1.6 16 V 105 CP.

Preturile seriei limitate Sandero Stepway2 sunt de 9.700 euro cu TVA pentru motorizarea 1.6 85 CP, 10.250 euro cu TVA pentru motorizarea 1.6 16V 105 CP si 11.700 euro cu TVA pentru 1.5 dCI 90 CP.

Incepand din 29 martie nu se vor mai produce versiunile Stepway1.