Dacia va prelua incepand de joi precomenzi pentru vanzarea modelului Duster in Marea Britanie, la preturi care pornesc de la 8.995 de lire sterline (circa 12.250 de euro), insa primele livrari sunt programate in luna ianuarie, potrivit publicatiei britanice AutoExpress.
"Salut. Noi suntem Dacia. Facem masini. Masini care pun accentul pe utilitate si nu pe frivolitate. Ne-am facut un dusman din ce nu este necesar. Pentru ca noi consideram ca trebuie sa platiti doar pentru ce aveti nevoie. (...) Primul nostru model (pe piata britanica - n.r.), SUV-ul Dacia Duster cu cinci locuri, incepe de la 8.995 de lire sterline", se arata intr-un mesaj ce insoteste Duster pe site-ul din Marea Britanie al Dacia, scrie Mediafax.

Pe piata romaneasca, pretul de pornire al Duster este, de asemenea, de 12.500 de euro.

In timp ce pretul Duster porneste de la aproape 9.000 de lire in Marea Britanie, un Nissan Qashqai costa cel mai putin 17.895 lire sterline (22.300 de euro), noteaza AutoExpress.

Primul model Dacia pe piata britanica va fi disponibil in trei variante de echipare: Access, Ambiance si Laureate, cu posibilitatea de a alege intre motorizari de 1,6 litri pe benzina si de 1,5 litri pe motorina.

Doar varianta entry-level Acces va dispune de motor pe benzina, noteaza AutoExpress. Acces are, de asemenea, geamuri actionate electric la usile din fata, patru airbaguri si inchidere centralizata, in timp ce aerul conditionat si radioul pot fi comandate suplimentar.

Ambience incepe de la 11.495 lire sterline (14.350 euro), insa cu tractiune pe patru roti ajunge la 13.495 lire sterline (16.850 euro).

Echipamemtul standard include Bluetooth, conectivitate USB, faruri anticeata, bare de protectie in aceeasi culoare cu masina, precum si radio CD.

Laureate, versiunea cea mai scumpa, pentru care Dacia asteapta cele mai bune vanzari pe piata britanica, va costa 12.995 lire sterline (16.250 euro) in varianta cu tractiune pe doua roti, iar cea cu tractiune pe patru roti 14.995 lire sterline (18.700 euro). Sunt incluse aer conditionat, geamuri electrice la usile din spate si volan imbracat in piele.

Britanicii vor putea precomanda online modelul Duster incepand de joi, cu un avans de 100 de lire sterline. Cumparatorii isi vor putea "construi" masina cu ajutorul unei aplicatii care permite configurarea autovehiculului pe site-ul marcii, inainte de a selecta un dealer pentru a aranja livrarea in ianuarie 2013.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri