Duster va avea un pret de pornire de 719.000 de rupii (10.500 de euro) pentru modelul pe benzina si de 800.000 de rupii (11.700 de euro) pentru cel pe baza de motorina.

Autovehiculul grupului Renault va intra in concurenta directa cu Mahindra & Mahindra, Tata Motors si Force Motors, dar si cu producatori precum Toyota Motor si General Motors.

"Ne asteptam ca pana in 2020 India sa fie printre cele mai mari trei piete auto din lume. Nu exista succes pentru Renault la nivel mondial, daca nu exita succes pentru Renault in India", a declarat Marc Nassif, director pentru divizia din India a Renault.

Rusia, Brazilia si India sunt pietele strategice ale grupului francez, a spus el.

Citeste si:

Renault este printre ultimii intrati pe piata auto din India, unde piata ar trebui sa creasca de la 2 milioane de unitati in anul fiscal incheiat in martie la 3 milioane de unitati pana in 2015. Piata SUV-urilor a urcat in aprilie-mai cu 51%, fata de un avans de 3,1% al pietei.

Toate vehiculele Renault sunt produse la o fabrica din apropierea portului Chennai, in sudul tarii. Fabrica, controlata in comun de Renault si Nissan, poate produce pana la 400.000 de masini pe an.

Renault va incepe exporturile de modele Duster din India in Marea Britanie pana la sfarsitul anului, a spus Nassif.