Vanzarile Dacia au crescut cu 2,5% in prima jumatate a anului, la 181.280 autovehicule, limitand declinul grupului francez Renault, care are dificultati serioase in Europa, dar a recuperat partial scaderea pe pietele emergente, precum Rusia si Brazilia, informeaza Mediafax.
Vanzarile de automobile marca Dacia au crescut cu 3,5% in prima jumatate a acestui an fata de perioada corespunzatoare a lui 2011, la 171.957 unitati, in timp ce livrarile de autovehicule comerciale usoare au scazut cu 12,6%, la 9.323 masini, potrivit datelor transmise de Renault.

Grupul francez a inregistrat la nivel mondial vanzari de 1,328 milioane autovehicule in perioada analizata, in scadere cu 3,3%, declin limitat de evolutia de pe pietele din afara Europei, unde afacerile companiei au avansat, ca volum, cu 14,3%, la peste 620.000 de masini.

"In afara Europei, am stabilit un record de vanzari cu marca Renault in prima jumatate a anului. Acest succes subliniaza strategia internationala de dezvoltare a companiei. Ofensiva pe vanzari nu a estompat in totalitate declinul din Europa, unde ne-am concentrat pe protejarea marjelor in conditii dificile de piata", comenteaza in comunicat Jerome Stoll, vicepresedinte executiv al Renault responsabil de vanzari si marketing.

Marca Renault a consemnat o scadere de 2,4% a numarului de automobile si vehicule comerciale vandute in primul semestru, la 1,113 milioane unitati, in timp ce brandul asiatic Renault-Samsung a afisat un declin de peste 41%, la 33.244 unitati.

In Europa, compania a raportat o scadere de 14,9% a vanzarilor, la 708.131 autovehicule, cu un declin de peste 15% in Franta.

Vanzarile pe plan international au atins un nou record, noteaza Renault in raport, datorita performantelor solide din Rusia si Brazilia, care au fost insa insuficiente pentru a estompa efectul scaderilor abrupte din Europa. In trimestrul al doilea, vanzarile Renault la nivel mondial au crescut cu 1,2%, noteaza grupul.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri