Ministrul industriei, Ali Reza Tahmasebi, a cerut marti partenerului iranian al Renault, Aidco, firma de stat, sa suspende masurile de pregatire a lansarii fabricatiei pana cand Renault va fi de acord ca 20 la suta din automobilele asamblate in Iran sa fie exportate. Dispozitia ministrului a fost consecutiva cererii in acest sens venita din partea parlamentului iranian, dominat de conservatori.

Potrivit contractului initial, era programat ca fabricatia celor 300.000 unitati, destinate exclusiv pietei iraniene, sa inceapa in mai. Renault detine 51 la suta din joint-venture, botezata Renault Pars, iar Aidco - 49 la suta. Orice amanare ar putea costa Renault milioane de euro. Renault a investit deja 70 milioane euro in acest proiect, iar partenerul iranian - aproximativ 200 milioane euro. In plus, circa 50% din subansamblele automobilului vor fi produse de subcontractanti iranieni, ceea ce le va aduce venituri de cca 700 milioane dolari.

La Paris, purtatorul de cuvant al Renault, Andrew Boyle, a confirmat ca directorii firmei, impreuna cu partenerii din Aidco, studiaza cererea guvernului iranian. Boyle a negat ca proiectul cu Iranul a fost amanat si a afirmat ca el ramane in carti. "impreuna cu partenerii iranieni vom continua investitia si productia va incepe in semestrul al doilea al 2006. Noul guvern iranian ar dori ca exporturile de Logan sa fie crescute si studiem toate solutiile posibile", a spus dl Boyle. El a refuzat sa comenteze intrebarea daca decizia autoritatilor iraniene are vreo legatura cu confruntarea lor cu Occidentul pe problema nucleara. Franta, impreuna cu SUA si Israel, a acuzat Teheranul ca foloseste programul nuclear civil drept camuflare a unuia militar.

Ministerul iranian al industriei a afirmat ca proiectul va continua daca Renault este de acord cu termenii sai. "Exista semne ca Renault ar putea agrea conditiile Iranului. In acest caz, contractul va fi indeplinit", a spus Mohamed Karimi, responsabilul cu relatiile publice al ministerului.

Renault produce deja sau planuieste sa produca marca Logan in Romania, Columbia, Maroc si India la pretul de 6.500 dolari.

Ungurii stau la coada pentru Loganul diesel

Dacia Logan echipata cu motor diesel, cel mai nou model din gama, se bucura de mare succes in Ungaria, unde clientii asteapta circa zece saptamani pentru achizitionarea unei variante mai bine echipate, cu aer conditionat, airbag-uri si servodirectie.

"Autoturismul Dacia Logan de productie romaneasca a luat un start exceptional in Ungaria, unde pe parcursul a doua zile au fost efectuate peste 500 de curse de proba", a declarat seful reprezentantei Dacia din Ungaria, Gabor Sipka, citat de Rompres

Acesta a declarat presei ca pe parcursul unei singure luni au fost vandute 160 de astfel de autoturisme, iar in depozite, din cele 500 de exemplare, doar sapte mai sunt echipate cu motoare diesel. "Noua varianta a Daciei, comercializata acum, se numara printre cele mai sigure si de incredere variante de autoturism, chiar daca pretul de reclama initial, de 5.000 de euro, este depasit, pentru ca nicaieri in lume la un astfel de pret nu se gasesc autoturisme", a spus seful reprezentantei Dacia din Ungaria.

Numarul de inmatriculari de autoturisme noi marca Dacia in statele vest-europene si in noile tari membre ale Uniunii Europene a fost in primul trimestru al acestui an de 10.880 de unitati fata de 2.405 vehicule in aceeasi perioada a anului 2005, potrivit unui studiu al Asociatiei Europene a Producatorilor Auto (ACEA).

Anul trecut, francezii au cumparat peste 14.000 de Dacia Logan, cel mai mare numar de unitati inregistrat intr-un stat membru al UE. Ungurii au achizitionat 4.153 de autoturisme Dacia, cehii - 3.316, iar spaniolii - 3.173. in Polonia au fost vandute anul trecut 2.779 de Dacia Logan, iar germanii au achizitionat 2.513 de unitati.

La finele primului trimestru din 2006, peste 190.000 de autoturisme Dacia Logan au fost comercializate in Romania si pe pietele externe de lansarea acestui model, in toamna anului 2004. Expansiunea internationala a popularului model va continua in 2006 odata cu comercializarea Daciei Logan in 50 de tari pana la sfarsitul anului.