Marchionne a sugerat, potrivit unui articol aparut in New York Times, ca strategia de preturi a VW provoaca "o baie de sange", relateaza Bloomberg.

Publicatia a relatat ca sefi de companii, intre care si Marchionne, presedinte al ACEA, acuza grupul german ca se foloseste de criza datoriilor pentru a-si extinde cota de piata.

"Comentariile arata inca o data ca Marchionne nu este calificat pentru a fi presedinte al ACEA", a declarat purtatorul de cuvant al VW, Stephan Gruehsem, care cere demisia sefului Fiat de la conducerea asociatiei.
El a adaugat ca VW ia in considerare retragerea din ACEA.

Citeste si:

Un reprezentant al Fiat din Torino, contactat de Bloomberg, a refuzat sa comenteze.

Disputa scoate in evidenta tensiunile din industria auto europeana, care reflecta criza datoriilor.
VW a raportat joi rezultate trimestriale record, in timp ce Fiat si PSA Peugeot Citroen sunt afectate de agravarea pierderilor in Europa.

Fabricile VW, BMW si Daimler din Europa lucreaza la o capacitate de peste 90%, in timp ce alti producatori europeni au rate de 60%-75%.