CNADNR arata ca autostrada strabate un traseu dificil, de deal si munte, ceea ce impune un volum mare al lucrarilor de arta (poduri, podete, viaducte) si numeroase arii protejate, potrivit Mediafax.

In prezent proiectarea nu este finalizata intrucat procedura de obtinere a acordului de mediu trebuie reluata, dupa ce, incepand din 2010, ariile protejate care au impact asupra traseului autostrazii au fost extinse.

Totodata, costurile estimate in acest moment sunt "foarte mari", acestea variind intre 11 milioane euro/km si 60 milioane euro/km, "fapt sesizat si de Ministerul Finantelor Publice", potrivit CNADNR.

"In acest context, CNADNR va contracta servicii de expertiza tehnica si financiara prin care se vor reanaliza solutiile tehnice adoptate si se vor face propuneri de reducere a costurilor.

Citeste si:

Dupa definitivarea traseului si fundamentarea costurilor de implementare, vor fi analizate potentialele surse de finantare, altele decat bugetul de stat", se spune in comunicat.

Potrivit datelor prezentate pe site-ul Ministerului Transporturilor, viitoarea autostrada va fi impartita in trei tronsoane: Targu Mures – Ditrau (92,1 km), Ditrau - Targu Neamt (118,8 km) si Targu Neamt - Iasi (78 km). Costurile estimate pentru cele trei loturi sunt de 9,49 miliarde lei (2,12 miliarde euro), 18,97 miliarde lei (4,25 miliarde euro) si respectiv 11,28 miliarde lei (2,52 miliarde euro). Sumele includ TVA.

Astfel, intreaga autostrada are o lungime de circa 290 de kilometri si un cost estimat de aproape 9 miliarde euro.

Durata de realizare a investitiilor era preconizata la patru ani, iar finantarea acestora urma sa fie realizata de la bugetul de stat si alte surse.