Guvernul de la Roma s-a angajat sa ajute grupul Fiat sa devina mai competitiv in privinta exporturilor de masini in afara Europei, dupa ce producatorul auto si-a reiterat intentia de a ramane in Italia, calmand temerile referitoare la inchideri de fabrici si concedieri masive, potrivit WSJ.
Dupa o intalnire de aproape patru ore intre premierul italian, Mario Monti, si directorul general al Fiat, Sergio Marchionne, executivul a anuntat ca va forma un grup de lucru in urmatoarele saptamani, potrivit Mediafax.

"Guvernul si Fiat au convenit sa lucreze impreuna pentru a imbunatati competitivitatea companiei. Fiat intentioneaza sa-si reorienteze modelul de afaceri din Italia pentru a facilita exportul de masini, mai ales in afara Europei", se arata intr-un comunicat comun, publicat la sfarsitul intrevederii.

Divizia europeana neprofitabila a Fiat este puternic dependenta de Italia, unde vanzarile de masini s-au prabusit, in contextul recesiunii, scrie Wall Street Journal (WSJ). Spre deosebire de Germania, Franta, Spania si Marea Britanie, Italia a importat, de-a lungul timpului, mai multe masini decat a livrat la extern. Aceasta situatie a alimentat temerile ca Fiat, care controleaza producatorul american Chrysler, va parasi piata de origine.

"Directorii Fiat si-au exprimat angajamentul de a pastra prezenta industriala a grupului in Italia", a spus guvernul.

Fiat va lucra la noi modele pentru a se pregati pentru perioada de revenire din criza a Europei, a adaugat executivul.

Intalnirea dintre Monti si Marchionne a fost programata dupa ce tot mai multi lideri politici si sindicali au cerut Fiat sa-si clarifice intentiile in privinta unui plan de investitii de miliarde de euro pentru dublarea capacitatilor de productie din Italia.

Dupa ce a cheltuit putin peste 2 miliarde de euro, din suma de 20 de miliarde de euro planificata pentru fabricile de masini si camioane, Fiat a anuntat ca opreste cheltuielile, din cauza inrautatirii perspectivelor pietei europene.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri