Contractul are o durata de sase luni si va fi semnat dupa finalizarea perioadei de depune a eventualelor contestatii, se arata intr-un comunicat al CNADNR.

CNADNR a propus mai multe variante de traseu, respectiv Bucuresti - Alexandria - Rosiori - Slatina - Craiova, Bucuresti - Giurgiu - Alexandria - Rosiori - Caracal - Craiova, Bucuresti - Pitesti - Slatina - Craiova, respectiv Bucuresti - Alexandria - Rosiori - Caracal - Craiova - Calafat, toate acestea continuand cu Drobeta Turnu Severin - Lugoj. De la Lugoj se va putea circula la Timisoara utilizand un segment de 44 km al altei autostrazi, Constanta - Nadlac (coridorul IV paneuropean).

Potrivit caietului de sarcini elaborat pentru acest proiect, in cadrul documentatiei trebuie studiate minim trei din cele patru variante de traseu.

Citeste si:

Furnizorul studiului va trebui sa recomande scenariul optim si avantajele acestuia.

Compania de Drumuri arata ca realizarea autostrazii va conduce la decongestionarea traficului pe Drumul National 6, care leaga Capitala de Timisoara, si va realiza un nou culoar de circulatie, prin zona de sud, pentru a conecta partea sud-estica a tarii cu cea de vest, pe langa culoarul IV paneuropean, aflat in executie (Nadlac - Arad - Timisoara - Lugoj - Deva - Orastie - Sebes - Sibiu - Pitesti - Bucuresti - Drajna - Cernavoda - Constanta).

Totodata, soseaua va permite crearea unei legaturi facile cu podul peste Dunare de la Calafat, care urmeaza sa fie deschis circulatiei in perioada imediat urmatoare.