Noul automobil, a sasea generatie a modelului Maserati cu patru usi, lansat luni la Nisa, poate atinge o viteza de 307 kilometri pe ora, scrie Mediafax.

Totodata, prin reducerea greutatii cu 100 de kilograme si folosirea unor motoare mai eficiente produse de Ferrari, modelul va avea un consum mai redus de carburant cu circa 20%.

"Noul Quattroporte reprezinta inceputul unei revolutii industriale la Maserati", a declarat Harald Wester, directorul general al brandului.

Divizia Fiat are ca obiectiv vanzarea a 15.000 de automobile Quattroporte in acest an. Masina va costa pana la 150.000 de euro in Europa si va concura modelul Panamera Turbo al Porsche.

Citeste si:

"Cand conduci un Quattroporte te simti ca intr-o masina sport, dar te afli de fapt intr-un sedan de lux cu suficient spatiu pentru cinci persoane", a declarat Pierluigi Santoro, un cardiolog din Napoli care are trei Maserati si conduce clubul proprietarilor italieni de astfel de automobile.

Quattroporte marcheaza debutul unei serii de sase noi modele care vor fi lansate de grupul Fiat in urmatorii patru ani, intre care modelul sport utilitar Levante si un sedan de dimensiuni mici numit Ghibli. Obiectul Maserati este cresterea vanzarilor la 50.000 de venhicule pe an pana in 2015, de la 6.159 anul trecut.

Dezvoltarea Maserati este esentiala pentru planul directorului general al Fiat, Sergio Marchionne, de a redresa operatiunile europene ale grupului. Fiat anticipeaza pentru acest an pierderi de 700 de milioane de euro.

Impreuna cu expansiunea marcii Alfa Romeo, Fiat mizeaza pe cererea de automobile de lux din strainatate, care sa alimenteze exporturile fabricilor din Italia ale grupului.