Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat ca se discuta posibilitatea calcularii in mod diferit a timbrului de mediu care va fi platit de proprietarii de automobile cu motoare pe benzina si a celui care va reveni posesorilor de masini cu motor pe motorina, acestea din urma fiind mai poluante.
Rovana Plumb a spus ca proiectul timbrului de mediu este "in faza finala de analiza" si ca se va tine cont de parerile exprimate in dezbaterea publica de producatorii si importatorii de autoturisme, precum si de pozitiile altor persoane juridice si fizice, la sedinta de Guvern, scrie Mediafax.

Fata de ceea ce am prezentat pe site-ul Ministerului Mediului ca propunere, in momentul de fata luam in calcul o formula de calcul separata pentru motoarele care utilizeaza benzina si pentru cele care utilizeaza motorina", a spus Plumb, precizand ulterior ca formula de calcul va ramane aceeasi, dar ar putea fi cuantumuri diferite pentru cele doua tipuri de motoare, "dat fiind faptul ca motoarele diesel au un plus de particule care polueaza".

Pe de alta parte, intrebata de jurnalsti cum se vor diferentia cuantumurile, ministrul a raspuns ca nu vrea sa faca niciun fel de precizare pana nu se finalizeaza elaborarea modului de calcul.
In legatura cu faptul ca unii producatori au cerut pentru masinile non Euro, Euro 1 si Euro 2 taxe de pana la trei ori mai mari, Rovana Plumb a spus ca nu este vizata, deocamdata, nicio modificare fata de propunerea existenta. Timbrul de mediu pentru aceste categorii de automobile, mai poluante, ar urma sa fie mai mic cu procente cuprinse intre 60 si 90 la suta fata de actuala taxa, dat fiind ca masinile respective au o durata mai scurta de viata si vor polua mai putin in timp.

Legat de faptul ca producatorii au cerut sa creasca taxa de mediu pentru autoturismele Euro 3 si Euro 4, dat fiind ca au investit pentru dezvoltarea categoriei Euro 5, ministrul a spus ca modificarile se refera in special la primele doua categorii, in cazul carora timbrul de mediu va fi cu 10-15 la suta mai mare decat actuala taxa.

Guvernul a definitivat forma noii taxe auto, aplicata sub forma timbrului de mediu, printr-un proiect de ordonanta pentru modificarea si completarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Noua formula de calcul prevazuta in proiect conduce la o crestere in medie de circa 10% a sumei de plata pentru masinile Euro 4 si Euro 3 si o scadere cuprinsa intre 60% si 90% pentru masinile Euro 2, Euro 1 si non-euro.

Conform noii formule de calcul, suma de plata va scadea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 si cu 90% pentru non-euro. Cuantumul taxei pentru masinile non-euro, Euro 1 si Euro 2, cu tehnologii mai invechite, va fi mai mic decat cel actual, mergandu-se pe ideea ca aceste masini au o durata scurta de functionare si, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Taxa va ramane la aproximativ acelasi nivel pentru masini Euro 5, in timp ce pentru Euro 6, masini hibride si electrice, nu va fi platit nimic.

Propunerea a fost prezentata Guvernului de catre ministrul Mediului, Rovana Plumb, in sedinta din 16 ianuarie a Guvernului.

Ministerul Mediului a organizat, pe 25 ianuarie, la sediul institutiei, o dezbatere publica privind proiectul timbrului de mediu.

In cadrul dezbaterii, directorul general al Dacia Renault, Jerome Olive, a cerut dublarea valorii timbrelor de mediu prevazute in ordonanta pentru autovehiculele Euro 3 si Euro 4.

"Cererea noastra este de a multiplica cu doi valoarea care este propusa acum in lege pentru masinile cu Euro 3 si Euro 4. Proiectul nu respecta aceste principii Euro 3 si Euro 4. Aceste vehicule sunt foarte poluante nu numai din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, ci si pentru celelalte noxe" a declarat Jerome Olive la dezbaterea publica organizata de Ministerul Mediului.

Potrivit directorului general al Dacia Renault, cererea are in vedere si descurajarea importurilor masive de masini second-hand din alte tari ale Europei, care, pe langa faptul ca polueaza mediul, au impact negativ asupra industriei autohtone auto, precizand ca, in acest fel, Romania nu va ajunge "cosul de gunoi al Europei", prin importul tuturor autovehiculelor second-hand din Europa.

La randul lor, reprezentantii societatii civile au cerut, pe de o parte, cresterea taxelor prevazute prin actualul proiect de act normativ pentru masinile cu Euro 0, Euro 1 si Euro 2, fata de cuantumul celor din 2012, in caz contrar, piata auto din Romania urmand sa devina, in opinia lor, o piata de masini poluante, second-hand aduse de romani din celelalte state UE, iar pe de alta parte, scaderea taxelor prevazute pentru autovehiculele cu Euro 3 si Euro 4.

Acestia au aratat ca daca taxele pentru autovehiculele cu Euro 3 si Euro 4 raman la cuantumul prevazut de actualul proiect legislativ, masinile autohtone din perioada 2005- 2007 nu vor mai putea fi vandute, deoarece taxa este prea mare si, adaugata sumei pe care o cere cel care vrea sa vanda masina, duce la un pret foarte mare, impiedicand astfel, vanzarea.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri