Premierul Victor Ponta i-a transmis presedintelui Traian Basescu, luni dimineata, propunerea de numire a Ramonei Manescu in functia de ministru al Transporturilor, au declarat surse oficiale.
Ponta a declarat duminica agentiei Mediafax ca este de acord cu numirea Ramonei Manescu pentru postul de ministru al Transporturilor si va trimite Presedintiei o propunere in acest sens.
Deputatul Nini Sapunaru si europarlamentarul Ramona Manescu sunt cele doua nominalizari pentru Ministerul Transporturilor inaintate premierului Victor Ponta, in urma votului de duminica din BPN al PNL.
Presedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, ca Ramona Manescu "are destule calitati, dar niciuna care sa o recomande pentru postul de ministru al Transporturilor", el apreciind totodata ca "PNL, aflat in deruta, este condus de Ponta".
"Pe de o parte, vedem ca PNL, aflat in deruta, este condus de Ponta. Nici nu mai au curaj (liberalii - n.r.) sa propuna ei un ministru al Transporturilor. Taberele nu au ajuns la nicio intelegere in PNL si atunci lucrul asta l-a facut domnul Ponta", a apreciat Blaga, inainte de sedinta BPN al PDL.
El a mai spus ca romanii s-au saturat de calificarea ministrilor la locul de munca.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: