Companiile vor prezenta la salonul de la Frankfurt, care se desfasoara in perioada 12-22 septembrie, 70 de noi modele si concepte si sunt interesate sa reduca preturile pentru stocurile mai vechi, pe fondul unei cereri inca scazute, scrie Mediafax.

"Cum piata este in situatie de supracapacitate, iar constructorii vor sa isi mentina cotele de piata, exista rabaturi enorme, ceea ce face ca toate marcile generaliste sa piarda bani in Europa", a explicat Yves Lacroix, analist la asiguratorul de credite Euler Hermes.

Un purtator de cuvant al Renault a declarat ca in contextul nivelului scazut al pietei din acest an nu este asteptata o reducere a presiunii asupra preturilor.

In aceste conditii, constructorul francez Citroen propune automobilul de oras C1 la un pret de 7.990 de euro, dupa deducerea unui "bonus verde" de 200 de euro, la care se adauga o "prima verde" de 3.710 euro pentru returnarea unui vehicul mai vechi de opt ani.

Ford acorda un discount de 4.110 euro pentru modelul Fiesta, care include o prima de 1.000 de euro in caz de predare a unui vehicul vechi si inca 1.000 de euro daca vehiculul are peste 10 ani, astfel ca pretul ajunge la 9.490 de euro.

Citeste si:

Volkswagen, care de regula evita sa reduca preturile, nu a scapat de aceasta tendinta. La achizitia unui model Passsat, VW preia un vehicul vechi si acorda o prima de 1.500 de euro si un alt rabat de 1.000 de euro, pretul de pornire fiind fixat la 22.030 de euro.

In afara discounturilor traditionale, unii constructori nu ezita sa aduca si inovatii pentru atragerea clientilor. Astfel, producatorul sud-coreean Kia ofera intretinerea gratuita a vehiculelor o perioada de 7 ani, la achizitia monovolumului Carens. Hyundai ofera asigurare clientilor francezi pentru pierderea locului de munca, printr-o indemnizatie lunara care poate ajunge la 300 de euro, si ofera serviciu personalizat de consultanta pentru angajare.

Aceste practici comerciale agresive sunt dificil de evaluat pentru ca au forme diverse.

Potrivit Observatoire Cetelem 2013, cumparatorii obtin prin diverse oferte o reducere medie de pret de 11% la achizitia unui automobil nou.

Potrivit analistilor, piata auto europeana se va contracta cu 5% in 2013.