China Business News scria saptamana trecuta ca Dongfeng Motor Corp., partenerul Peugeot pe piata chineza, vrea sa preia 30% din actiunile grupului francez pentru 10 miliarde yuani (1,2 miliarde euro), scrie Mediafax.

PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producator auto francez, a reafirmat ca este in cautare de finantare pentru investitii si extinderea in afara Europei, avand in vedere ca cererea de pe continent se alfa la minimul ultimilor 20 de ani.

"Peugeot analizeaza evolutii industriale si comerciale cu diversi parteneri, inclusiv implicatiile financiare care ar rezulta din acestea. Nicunul dintre aceste proiecte nu a ajuns inca la maturitate", se arata intr-un comunicat transmis luni de companie, care nu a facut alte precizari.

Peugeot si Dongfeng au anuntat in luna septembrie ca discuta extinderea parteneriatului. O investitie de la compania chineza ar consolida situatia financiara fragila a Peugeot si ar contribui la finantarea proiectelor de extindere in afara Europei.

Vanzarile Peugeot depind inca intr-o masura semnificativa de evolutia pietei europene, unde inmatricularile de automobile sunt in scadere de 6 ani si au atins minimul ulimilor 20 de ani.

Parteneriatul Peugeot-Dongfeng produce automobile in China.

Actiunile Peugeot au scazut luni la Paris cu pana la 12% si se tranzactioneaza in scadere cu 7,8%. Totusi, titlurile companie au crescut de peste doua ori in acest an. Capitalizarea de piata a constructorului auto este de 4,04 miliarde euro.

Consiliul de Administratie al Peugeot va discuta despre atragerea unui investitor la o sedinta convocata saptamana viitoare, dupa raportarea rezultatelor financiare pentru trimestrul al treilea, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situatiei.

Dongfeng a anuntat in luna septembrie ca a inceput "evaluarea preliminara" privind o posibila investitie la Peugeot.

Citeste si:

Directorul general al Peugeot, Philippe Varin, a declarat in septembrie ca ia in calcul toate variantele de extindere a parteneriatului cu Dongfeng, dar se concentreaza pe cooperarea industriala inaintea oricaror legaturi financiare.

Peugeot are de asemenea o alianta cu grupul american General Motors.

"Ceea ce conteaza este ca PSA poate dezvolta aceste parteneriate pentru a-si stabiliza situatia. Strategia industriala, partenerii industriali trebuie sa fie in prim plan", a declarat luni la un post de radio ministrul francez al Finantelor, Pierre Moscovici.

Peugeot a inregistrat in primul semestru o pierdere operationala de 510 milioane euro la divizia producatoare de automobile. Compania restructureaza operatiunile din Franta pentru a reduce cheltuielile, avand in plan 11.200 de disponibilizari si inchiderea unei fabrici din apropierea Parisului.

Preluarea unei participatii de peste 30% la Peugeot de catre un singur investitor ar putea intampina obstacole de natura juridica, dar si opozitia principalilor actionari, familia Peugeot si General Motors. Autoritatea franceza a pietelor financiare AMF a aratat saptamana trecuta ca orice investitor care preia cel putin 30% dintr-o companie listata trebuie sa faca o oferta pentru toate actiunile.

Familia Peugeot detine in prezent 25,5% din actiuni si este cel mai mare actionar, controland de facto compania.

Actionarii Peugeot au votat in aprilie sa confere managementului prerogativa de a emite actiuni noi sau obligatiuni convertibile in valoare de pana la 50% din capitalul existent la data de 12 martie 2013. Actionarii actuali au dreptul de preemptiune in orice emisiune de actiuni sau obligatiuni convertibile care depaseste 20% din capital.

GM a preluat anul trecut 7% din actiunile Peugeot pentru a consolida alianta celor doi producatori auto. General Motors mai detine in Europa marcile Opel si Vauxhall si are pierderi pe continent.
Conform acordului dintre cele doua companii, GM poate iesi din alianta in eventualitatea unei schimbari semnificative a actionariatului Peugeot.

Orice emisiune de actiuni depinde si de discutiile cu sindicatele. Conducerea Peugeot s-a intalnit saptamana trecuta cu sindicatele din Franta, carora le-a cerut acceptul pentru reducerea platilor pentru ore suplimentare si inghetarea salariilor, promitand in schimb cresterea productiei si investitii pe plan local in urmatorii trei ani. Sindicatele trebuie sa decida daca accepta planul pana la 22 octombrie.