Lucrarile au fost adjudecate la 30 octombrie, in urma unei licitatii deschise, de asocierea Tel Drum - T Dancor Romconstruct - Imob Lux Construct - Garden Center Grup, potrivit unui anunt al primariei, dat publicitatii de catre Mediafax.
Contractul, denumit "Reabilitarea infrastructurii rutiere pe relatia Nord-Sud-Est a Polului de Crestere Craiova, in vederea fluidizarii traficului in Zona Metropolitana Craiova", vizeaza reabilitarea si modernizarea strazilor Caracal (amplasament cuprins intre strada Alexandru Macedonschi si bulevardul Decebal), Bariera Valcii (intre strada Toamnei si centura de ocolire a orasului) si Raului (intre strada Brestei si bulevardul Nicolae Romanescu).
Lucrarile au fost estimate initial la 62,4 milioane lei fara TVA, iar primaria a primit 12 oferte pentru acest proiect, criteriul de atribuire fiind pretul cel mai scazut.
Programul Operational Regional 2007– 2013 este gestionat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.