Investigatia se refera la Eckart von Klaeden, membru al Uniunii Crestin Democrate si consilier al lui Merkel, care a anuntat in acest an ca nu va mai candida pentru functii politice incepand de la finele lui 2013, urmand sa lucreze la Daimler ca director al afacerilor externe.

"Nu este ilegal ca un oficial guvernamental sa-si schimbe locul de munca si sa se alature unei companii ca lobbyist. Ar fi ilegal daca oficialul ar fi actionat in favoarea companiei in timp ce ocupa o functie publica, in asteptarea ca va fi cumva rasplatit dupa mutare. Trebuie sa aflam daca asa au stat lucrurile", a declarat purtatorul de cuvant al procuroraturii din Berlin, Martin Steltner, citat de Bloomberg.

El a refuzat sa numeasca directorii Daimler vizati de ancheta.

Von Klaeden a ocupat si o functie de ministru in cabinetul Merkel. El s-a retras din guvern in luna septembrie.

Grupul Daimler coopereaza cu anchetatorii si este convins ca directorii au actionat corect, a anuntat compania intr-un comunicat.

Citeste si:

Contactati de Bloomberg, reprezentantii Angelei Merkel au refuzat sa comenteze informatiile.

Purtatorul de cuvant al cancelarului german, Steffen Seibert, a declarat recent ca responsabilitatile lui Von Klaeden in guvern nu au presupus facilitarea, pregatirea sau orice implicare in deciziile privind industria auto.

Ancheta procurorilor din Berlin a fost declansata de o informare anonima primita de autoritati.

Von Klaeden a anuntat ca va coopera cu ancheta si s-a aratat increzator ca isi va demonstra nevinovatia.