Productia motorului de 1,6 litri pe benzina incepe in aceasta saptamana la fabrica AvtoVAZ din Togliatti si va fi extinsa in curand la un al doilea propulsor, a afirmat Ancelin intr-un interviu acordat Reuters, scrie Mediafax.

Alianta Renault-Nissan vrea sa creasca productia de piese din Rusia in pregatirea preluarii participatiei majoritare a companiei ruse, care detine marca Lada.

Cu 30% cota de piata, Renault-Nissan incearca sa-si apere pozitia in Rusia, principalul rival fiind Hyundai-Kia.

Vanzarile auto din Rusia au scazut cu 7% in acest an, pe fondul incetinirii cresterii economice ca urmare a scaderii veniturilor din petrol si gaze. Rubla a scazut la minimul ultimilor patru ani.

Renault anticipeaza ca piata rusa va creste anul viitor cu 3,5%, dupa o scadere de 6-7% in 2013, la 2,8 milioane de automobile livrate.

Potentialul de crestere al pietei ruse este solid, din moment ce mai mult de jumatate din masinile aflate in circulatie sunt vechi de cel putin 10 ani. Ancelin anticipeaza ca piata rusa o va depasi pe cea germana ca volum in rumatorii doi ani.

Citeste si:

Renault detine 43,4% din actiunile Nissan si a preluat in 2008 25% din AvtoVAZ, pentru 1 miliard de dolari. Alianta Renault-Nissan va acumula anul viitor participatia majoritara la AvtoVAZ, conform unui acord semnat anul trecut.

Directorul general al Renault si Nissan, Carlos Ghosn, a preluat in iunie functia de presedinte al AvtoVAZ si l-a recrutat pe fostul director de aprovizionare al General Motors, Bo Andersson, care va deveni CEO al companiei ruse la finalul acestui an.

Noul motor de 1,6 litri produs in Rusia va echipa mai multe modele, printre care Logan, Duster, Sandero, Nissan Almera si Lada Largus.

Investitia Renault-Nissan in productia de motoare pe piata rusa a inceput in 2011, iar cele doua companii au devenit astfel primii producatori auto straini care asambleaza sisteme de transmisie in Rusia. Ford si Volkswagen au planuri similare, dar sunt cu aproximativ doi ani in urma.

Reglementarile din Rusia incurajeaza puternic producatorii auto sa asambleze componente pe plan local. Companiile care cumpara cel putin 60% din piese de la furnizori din Rusia sunt scutiti de la accizele de import pentru restul componentelor necesare pentru aprovizionare.

Modelele Renault asamblate in Rusia sunt produse in proportie de 70% din piese achizitionate de la producatori rusi, potrivit datelor companiei.