Directorul CNADNR a prezentat o astfel de solicitare duminica, la finalul comandamentului de iarna, convocat la Guvern sub conducerea vicepremierului Liviu Dragnea, scrie Mediafax.

"Pentru transportatori care sunt blocati in trafic, in parcari sau pe marginea drumului, si carora le expira rovigneta, ii rugam sa obtina prin orice metode o dovada ca au fost prinsi acolo, locul in care au fost, in cazul in care le vine amenda dupa aceea sa...", a cerut directorul CNADNR, dar a fost imediat intrerupt de vicepremierul Dragnea.

"Nu puteti sa propuneti asa ceva, domnul director, sa mearga oamenii sa isi faca dovada", a spus Dragnea, care a cerut prefectilor ca in astfel de situatii sa intocmeasca toate formalitatile si sa le transmita CNDANR.

Citeste si:

Intrebat ulterior de jurnalisti cum poate sa faca o astfel de propunere aberanta, Narcis Neaga a aratat ca nu cere soferilor sa mearga undeva sa cumpere rovigneta, avand in vedere ca aceasta poate fi achizitionata prin telefon, iar singura lui preocupare este ca ei sa nu fie amendati.

"M-am gandit la o varianta ca ei sa nu fie supusi ulterior unei penalitati pe care nu o merita, a fost o propunere avand in vedere ca se poate cumpara rovigneta si cu telefonul mobil", a declarat Neaga.