Propunerea lui Marchionne va reflecta o decizie similara luata in cazul unei alte companii pe care o prezideaza, CNH Industrial, producator de utilaje agricole si de constructii. In septembrie 2013, CNH Group, companie olandezo-americana inregistrata in Olanda, a fuzionat cu Fiat Industrial, formand CHH Industrial, scrie Mediafax.

Inregistrarea in Marea Britanie a Fiat-Chrysler va permite lui Marchionne sa evite o decizie dificila din punct de vedere politic, de a opta intre Italia si Statele Unite pentru stabilirea sediului central al grupului si ar putea avea ca efect plata unor taxe mai mici pe dividende.

Propunerea necesita acordul board-ului producatorului auto.

Marchionne a coordonat achizitia treptata a Chrysler de catre Fiat din 2009 si vrea sa creeze al saptelea mare producator auto la nivel mondial.

Citeste si:

El va propune probabil listarea la New York a grupului, sugerand saptamana trecuta ca aceasta piata ar conferi producatorului auto un acces mai bun la capital decat bursa din Milano, unde sunt tranzactionate in prezent titlurile Fiat.

Propunerile urmeaza sa fie facute odata cu prezentarea rezultatelor Fiat si Chrysler pe trimestru patru si pe ansamblul anului 2013.

Analistii anticipeaza un profit net in crestere al Fiat-Chrysler de 400 de milioane de euro in trimestrul al patrulea, dar un declin de 24% pe 2013, la 1,07 miliarde de euro. Declinul anual a fost provocat de problemele Fiat din Europa, generate de vanzarile slabe si costurile tranzitiei catre concentrarea pe productia de automobile premium si de lux.

Rezultatele vor reflecta o inversare de roluri. Chrysler a fost salvata de faliment de Fiat, dar in prezent operatiunile din SUA sustin in prezent compania mama din Europa.