Australia nu va mai avea productie auto peste trei ani, Toyota anuntand ca va inchide in 2017 fabrica de la Melbourne, cu 2.500 de angajati, dupa ce Ford si General Motors au luat decizii similare anul trecut, transmite Bloomberg.

Toyota produce autovehicule in Australia incepand din 1963. Compania japoneza si-a motivat decizia acuzand costurile ridicate, aprecierea dolarului australian si posibilitatile slabe de a realiza economii semnificative, scrie Mediafax.

"Am facut tot ce ne-a stat in putinta pentru a transforma afacerea, dar realitatea este ca sunt prea multi factori pe care nu ii putem controla si care fac ca productia auto sa nu fie viabila in Australia. Operatiunile noastre de productie au continuat sa inregistreze pierderi, in pofida eforturilor noastre", a declarat intr-un comunicat presedintele Toyota Australia, Max Yasuda.

Plecarea Toyota marcheaza sfarsitul industriei auto australiene, cu 113 ani de traditie, pe fondul scaderii vanzarilor, anvergurii reduse a fabricilor din tara, care limiteaza posibilitatile de reducere a costurilor, si aprecierii dolarului australian, care a urcat cu 50% in perioada 2009-2012, determinand reducerea puternica a preturilor masinilor de import.

Ford a anuntat in luna mai a anului trecut ca va opri productia din australia incepand din octombrie 2016. General Motors a anuntat in decembrie ca se va retrage din tara in 2017.

Toyota este cel mai mare exportator auto din Australia. Aproximativ 73% din productia australiana din 2012 a companiei japoneze, constand in peste 100.000 de automobile, a fost vanduta la export.

Australia apierdut aproape 30.000 de locuri de munca in industria prelucratoare in perioada decembrie 2012 - noiembrie 2013.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri