Lucrarile de constructie a fabricii ar putea incepe cel mai devreme in acest an, relateaza Bloomberg.

Producatorul de automobile electrice de lux a anuntat miercuri ca va scoate la vanzare titluri convertibile in valoare de cel putin 1,6 miliarde de dolari pentru finantarea proiectului si evalueaza mai multe amplasamente pentru fabrica, in Texas, Nevada, Arizona si New Mexico. Reprezentantii Tesla au refuzat sa comenteze daca au inceput negocierile.

"Va fi cel mai atractiv proiect industrial de pe piata", a declarat Dennis Cuneo, presedintele DC Strategic Advisors si fost director la Toyota Motor, care a ajutat grupul japonez sa aleaga amplasamentele fabricilor sale.Tesla a supranumit proiectul drept o "gigafabrica", care l-ar transforma pe Musk intr-o forta in industria americana a electricitatii.

"Proiectul are un impact urias dincolo de Tesla. Da o legitimitate enorma productiei de baterii si viitorului automobilelor electrice, care depinde de baterii. Este o miza mare, in tehnologia inalta", considera Harley Shaiken, analist la University of California.

Tesla intentioneaza sa investeasca 4-5 miliarde de dolari pana in 2020, iar compania va contribui din fonduri proprii cu 2 miliarde de dolari.
Oferta de titluri convertibile ar putea ajunge pana la 1,84 de miliarde de dolari, potrivit companiei.

Cofondatorul Testla, miliardarul Elon Musk, a aratat ca fabrica de baterii este esentiala pentru ca Tesla sa devina un constructor auto de serie, capabil sa produca cel putin 500.000 de vehicule pe an.

Citeste si:

Cel mai ieftin automobil al Tesla, Model S, are un pret de pornire de 71.000 de dolari.

Miliardarul de 42 de ani ar putea sa se apropie prin acest proiect de obiectivul de a deveni lider in industria de stocare a energiei din SUA, americanii continuand sa recurga la baterii si panouri solare pentru reducerea facturilor la electricitate.

Productia viitoarei fabrici ar fi atat de mare incat Tesla estimeaza ca ar reduce costurile bateriilor litiu-ion cu cel putin 30%. Atractivitatea proiectului consta insa in posibilitatea fabricarii unor baterii capabile sa stocheze mari cantitati de electricitate generata eolian, solar si de alte surse regenerabile, a declarat James Albertine, analist la compania Stifel Nicolaus.

Albertine considera ca Tesla ar putea deveni o companie de stocare a energiei, iar productia de automobile sa treaca pe plan secund.
Musk a declarat saptamana trecuta ca Panasonic, cel mai mare furnizor de celule litiu-ion utilizate in bateriile Tesla, ar putea sa se implice in proiect.

Tesla a mentionat doar patru state americane, evaluate pentru construirea fabricii, dar ar putea fi interesate mult mai multe, avand in vedere marimea investitiei si posibilitatea de a fi create 6.500 de locuri de munca, considera analistii.