Ford Sollers, compania mixta a Ford Motor in Rusia, ar putea reduce productia din cauza inrautatirii situatiei economice si deprecierii puternice a rublei, accentuata de avertismentele occidentale cu sanctiuni, provocate de ocupatia ruseasca in Crimeea, a declarat un oficial al producatorului auto.

Companiile auto occidentale au investit masiv in Rusia in ultimii ani, dar anul trecut a avut loc un declin de 5% al vanzarilor, din cauza incetinirii cresterii economice, iar evenimentele din Ucraina umbresc perspectivele pietei, transmite MarketWatch, scrie Mediafax.

"Deprecierea continua a rublei amplifica presiunile asupra operatiunilor Ford Sollers. Ca intotdeauna, monitorizam in permanenta situatia economica generala si vom actiona in functie de evenimente", se arata intr-un comunicat al companiei.

Purtatorul de cuvant al Ford Sollers, Elizaveta Novikova, a refuzat sa confirme o informatie publicata de cotidianul rusesc Vedomosti, potrivit careia compania vrea sa opreasca productia fabricii Vsevolozhsk de langa St. Petersburg timp de doua luni.

Purtatorul de cuvant a precizat ca reducerea productiei este una dintre posibilitatile analizate.

"Evaluam operatiunile si lucram la un nou plan important. Nu am luat o decizie", a spus Novikova.

Ford este una dintre companiile cu cea mai rapida dezvoltare in Rusia, majorand productia de la doua linii de asamblare la sapte, de la inceputul anului 2012. Vanzarile Ford au scazut insa cu 18% anul trecut, din cauza declinului puternic al cererii pentru automobilele compact.

Vanzarile modelului Ford Focus, fabricat la St. Petersburg, au scazut cu 27% in 2013, potrivit datelor Asociatiei Companiilor Europene din Rusia.

Analistii au anticipat ca Rusia va depasi in curand Germania, ca cea mai mare piata auto din Europa, dar multi si-au schimbat intre timp opinia, estimand ca acest lucru se va intampla abia spre 2020.

Numerosi producatori auto au investit masiv in Rusia.

In 2012, General Motors a anuntat ca va investi 1 miliard de dolari pentru a creste capacitatea de productie din Rusia la 350.000 de vehicule pe an, pana in 2018.

La sfarsitul lui 2012, Volkswagen s-a angajat sa aloce 1,25 miliarde de dolari constructiei unei fabrici de motoare.

Anul trecut, Ford Sollers a inceput constructia unei fabrici de motoare, intr-un proiect de 274 milioane de dolari.

Alianta Renault-Nissan urmeaza sa finalizeze un acord de 742 de milioane de dolari pentru a prelua controlul asupra celui mai mare producator rus de automobile, AvtoVAZ.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri