Molnár a precizat ca MOL intentioneaza sa-si creasca productia de petrol si gaze naturale in regiunea Kurdistan, in Marea Nordului precum si in Croatia si Ungaria. Directorul general a mai spus ca MOL mizeaza pe o productie zilnica de hidrocarburi de 105.000-110.000 barili in 2015, comparativ cu o productie de 91.000-96.000 de barili in acest an, adaugand ca o crestere organica si achizitiile planificate ar putea majora productia la 130.000 de barili pe zi in urmatorii cinci ani, scrie Agerpres.

La Adunarea Generala Anuala, actionarii au aprobat propunerea Consiliului de Administratie vizand plata unor dividende totale de 60 de miliarde de forinti (269 milioane de dolari) pentru anul 2013, in crestere semnificativa fata de dividendele de 46 de miliarde de forinti platite pentru 2012. In consecinta, dividendele pe actiune vor creste pana la 590 forinti anul acesta, de la 462 de forinti anul trecut.

Statul ungar detine o participatie de 24,6% la MOL.

Grupul Mol are operatiuni in peste 40 de tari si aproximativ 30.000 de angajati in intreaga lume. Compania are o retea de peste 1.700 de benzinarii in Europa Centrala si de Sud - Est, dintre care 143 in Romania.