"Nu suntem deloc multumiti, pentru ca, la fel ca in cazul tuturor taxelor, consumatorul final este cel care trebuie sa o suporte. Nu stim exact care vor fi consecintele acestei taxe, insa au fost si altele despre care am crezut ca vor afecta piata locala de transport, iar la finalul zilei rezultatul nu a fost atat de dramatic", a declarat Budinsky scrie Mediafax.

Cresterea accizei pentru carburanti, cu 7 eurocenti pe litru, a intrat in vigoare de la 1 aprilie, transportatorilor rutieri care utilizeaza motorina urmand sa beneficieze de o returnare partiala a taxei suplimentare.

Ministerul Finantelor a asumat o reducere a consumului de combustibil dupa majorarea accizei la carburanti si apreciaza ca transferul de venituri din mediul privat la buget va permite finantarea unor investitii cu un efect de atrenare mai ridicat in economie decat daca banii ar ramane in piata.

"Impactul estimat din cresterea nivelului accizei la carburanti (benzina, motorina, kerosen) asupra veniturilor bugetare, incepand cu 1 aprilie 2014 este de 2.009 milioane lei, din care 1.620 milioane lei se refera la accize si 389 milioane lei la TVA. Transpunerea majorarii accizei s-a efectuat luand in calcul si scaderea consumului. Veniturile bugetare suplimentare reprezinta practic un transfer de fonduri din mediul privat catre bugetul statului, ceea ce va permite finantarea suplimentara a investitiilor publice, cu efect de antrenare ridicat in economie, dar si pe piata fortei de munca", se arata intr-un document al Ministerului Finantelor.

Transportatorii din domeniul feroviar au criticat decizia de returnare partiala a taxei doar catre transportatorii rutieri, considerand ca masura este discriminatorie si afecteaza competitia pe piata de profil. Acestora li se adauga si companiile din sectorul alimentar, care spun ca au trimis o sesizare la Consiliul Concurentei in acest sens.

Extinderea masurii privind returnarea partiala unei sume din acciza suplimentara introdusa la carburant si la alte categorii de companii decat transportatorii rutieri nu este imposibila, dar este dificil de obtinut de la Comisia Europeana, care trebuie convinsa ca are sens economic, au aratat reprezentantii Consiliului Concurentei la inceputul lunii trecute.

Budinsky, seful unuia dintre cei mai importanti transportatori de pe piata locala, a adaugat ca asemenea taxe, din care sunt finantate lucrari de infrastructura, exista si in alte state europene, insa pentru firmele de profil, care opereaza cu marje reduse de profit, orice cost suplimentar este transferat la client si ulterior la consumatorul final.

Compania germana DB Schenker, parte a caile ferate germane Deutsche Bahn AG, este prezenta pe piata romaneasca prin companiile Schenker Romtrans si DB Schenker Rail Romania, care au inregistrat in 2012 o cifra de afaceri totala de peste 100 milioane euro.

Cele doua companii furnizeaza servicii de transport rutier, feroviar, maritim si aerian, vamale, de logistica, depozitare sau operatorie portuara.

Citeste si:

"Este prea devreme pentru a furniza cifrele de anul trecut, dar putem spune ca 2013 a fost un an bun, iar noi am crescut pe toate segmentele de business", a afirmat Budinsky.

Reprezentantul DB Schenker apreciaza ca inceputul lui 2014 a fost pozitiv, iar contextul economic general din Romania va fi suficient de stabil la nivelul intregului an.

"Inainte de 2008 au fost timpuri mai bune, dar dupa venirea crizei au existat tari care au suferit mai mult decat Romania. Romania este o piata importanta pentru noi, cu peste 20 milioane de oameni, si credem ca in viitor cererea de aici va creste. Printre provocarile cu care ne confruntam in actuala perioada se numara atat insuficenta dezvoltare a infrastructurii, cat si slaba putere de cumparare a populatiei", a spus seful DB Schenker Romania.

Budinsky a precizat ca lipsa autostrazilor nu este o problema acuta pentru compania pe care o conduce, in conditiile in care si competitorii utilizeaza aceeasi infrastructura, insa este nevoie de investitii pentru dezvoltare in vederea atragerii de noi investitori in Romania.

"Orice kilometru de autostrada in plus ajuta Romania, este foarte clar, iar in ultimii ani am vazut ca lucrurile se misca. O autostrada care sa lege Bucurestiul de Arad este neaparat necesara", a adaugat Budinsky.

CNADNR a inaugurat 116 kilometri de autostrada anul trecut, reteaua insumand 646 kilometri in prezent. Ministrul Transporturilor, Dan Sova, a anuntat in aprilie ca pana in anul 2020 autostrazile din Romania vor insuma 2.440 kilometri.

Reprezentantul DB Schenker a aratat ca si dezvoltarea infrastructurii portului Constanta este importanta pentru Romania, iar listarea companiei care il administreaza poate avea efecte benefice.

DB Schenker detine o cota de 10% pe piata locala de profil, potrivit datelor furnizate de Budinsky, iar transporturile rutiere genereaza ponderea cea mai importanta in rulaj.

"Clientii romani au devenit la fel de exigenti precum cei vest-europeni, iar daca nu esti suficient de bun, au la indemana diverse optiuni. Ne concentram pe calitate, pe produse noi sau de nisa, si nu vrem sa fim vazuti ca un elefant care se misca incet. Da, suntem o companie mare, dar am ramas activi in cautarea de solutii noi pentru clienti", a conchis reprezentantul DB Schenker.