Patrick Vrabie29 Mai 2014 in Auto

Andrei Cristian, CNADNR: Suntem nevoiti sa reziliem toate contractele de pe Centura de Sud a Capitalei, dar vom gasi noi constructori. Terminam lucrarile in doi ani


Centura de Sud a Capitalei, incerta: contractele vor fi reziliate

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale ale Romaniei va rezilia toate cele trei contracte semnate in urma cu cinci ani de pe Centura de Sud a Capitalei, dar reprezentantii CNADNR dau asigurari ca vor fi contractati noi constructori, iar finalizarea lucrarilor nu ar trebui sa dureze mai mult de doi ani.

“Lipsa de finantare, dar si vechimea proiectelor, contractate in urma cu 4-5 ani, ne forteaza sa reziliem actualele contracte pentru a evita nereguli. Incercam sa prindem noul exercitiu financiar, prin fonduri structurale, si sa realizam o sosea cu patru benzi. Estimam ca pana in 2016 sa finalizam lucrarile in zona de Sud”, a declarat Andrei Cristian (foto), director adjunct, Directia Generala de Monitorizare si Intretinere a Infrastructurii Rutiere in cadrul CNADNR.

Intrebat de ce au durat atat de mult lucrarile la realizarea Centurii Bucurestiului, reprezentantul CNADNR a subliniat ca lucrarile s-au axat in principal pe realizarea zonei de Nord si conexiunii cu autostrazile Bucuresti – Ploiesti si Bucuresti – Pitesti (A1), dar si lipsa finantarii a jucat un rol important. “Proiectul realizarii Centurii Capitalei a fost realizat cu finantare de la buget, iar astfel s-a prioritizat centura de Nord si legatura cu autostrazile finalizate, dar si cele in executie. Un pas firesc va fi zona de Sud, pe care estimam ca o vom finaliza pana in 2016”, a precizat Andrei Cristian.

Potrivit reprezentantului CNADNR, in momentul de fata se lucreaza pe cei 20 de kilometri din totalul de 70 de km de sosea intr-un ritm accelerat intre A1 si DN7 si intre A2 si DN2. “Prognozam ca la inceputul anului vor fi finalizate lucrarile intre A1 si DN2, iar intre A2 si DN2 se lucreaza. Estimam ca sectorul va fi gata in cel de-al doilea semestru al anului viitor”.

Recomandare CNADNR: Vom inaugura pana la 100 de kilometri de autostrada in acest an




Citeste si

mai multe articole din Auto
}