Anuntul Honda se refera la 2,03 milioane de vehicule, intre care modelul compact Fit si SUV-ul CR-V, a declarat Akemi Ando, purtator de cuvant al companiei, in Tokyo. Un reprezentant al Nissan a spus ca circa 755.000 de automobile ale companiei trebuie sa fie remediate la nivel mondial, potrivit Mediafax.

Cei trei mari producatori auto japonezi au rechemat in total in aceasta luna peste 5 milioane de vehicule, din cauza airbagurilor. Anunturile au avut loc pe fondul atentiei sporite asupra posibilelor probleme de siguranta ale vehiculelor, grupul american General Motors fiind investigat in SUA din cauza intarzierii cu care a rechemat milioane de vehicule pentru remediarea defectiunilor la un senzor de incendiu.

"Anticipam ca vor urma noi rechemari de mare amploare, la alti producatori auto", a declarat Koji Endo, analist la compania de consultanta Advanced Research Japan. Defectele airbagurilor se refera la presiunea neadecvata si umiditatea excesiva la care au fost supuse in timpul procesului de fabricatie, a spus Ando.

Citeste si:

In aprilie anul trecut, producatorii auto au rechemat in service peste 3 milioane de vehicule, intre care 1,73 milioane de catre Toyota si 1,14 milioane de catre Honda, din cauza airbagurilor furnizate de Takata.

Honda, noua operatiuni pe fondul problemelor la airbaguri

Honda, cel mai mare client al Takata, a rechemat din 2008, in total, 6 milioane de vehicule pentru probleme la airbagurile fabricate de aceasta companie, in cadrul a noua operatiuni. Doi oameni au murit in 2009, in accidente legate de acest defect.

Toyota a anuntat in aceasta luna ca 2,27 milioane de automobile la nivel mondial sunt rechemate in service.
Mazda Motor a rechemat la randul ei 159.807 vehicule, din acelasi motiv, a declarat luni un purtator de cuvant al companiei. Un purtator de cuvant al Takata a prezentat scuze in numele companiei pentru neplacerile provocate clientilor.