Piata auto din Cuba incepe sa creasca, dealerii de masini au vandut in prima jumatate a anului 50 de masini si 4 motociclete de la eliminarea, pentru prima data in jumatate de secol, a limitelor impuse populatiei la achizitiile auto, dupa ce preturile foarte ridicate au facut autovehiculele inaccesibile pentru cei mai multi.

Cubanezii au asteptat cu interes intrarea in vigoare in luna ianuarie a legii care ridica restrictiile, insa preturile au fost majorate de patru ori sau chiar mai mult, astfel ca un model sedan de familie a ajuns la un pret similar cu masinile sport europene, scrie Reuters, citat de Mediafax.

Statul a anuntat ca 75% din veniturile obtinute din vanzarea de masini noi vor fi investite in sistemul public de transport.

Vanzarile totale la cele 11 saloane ale dealerilor auto din Cuba au ajuns la doar 1,28 milioane de dolari in primele sase luni, a declarat vicepresedintele companiei de stat Corporacion CIMEX, Iset Vazquez, citat de site-ul Cubadebate.com.

Pana la inceputul acestui an, cubanezii erau nevoiti sa ceara o autorizatie din partea autoritatilor pentru a putea cumpara de la dealerii de stat masini noi, dar si vechi, care au apartinut in cele mai multe cazuri companiilor de inchiriere de autovehicule.

Cea mai mare parte a vanzarilor din acest an este reprezentata de autovehicule second-hand, avand in vedere ca pretul mediu s-a situat la 23.759 dolari, incluzand si motocicletele.

Spre exemplu, un dealer din Havana vinde un model Peugeot 206 din 2013 cu 91.000 de dolari dupa intrarea in vigoare a noii legi, in timp ce un model 508 are pretul de 262.000 de dolari.

Preturile extrem de mari au atras protestele putinilor cubanezi care se puteau gandi sa-si cumpere o masina, avand in vedere ca cei mai multi angajati la stat castiga echivalentul a circa 20 de dolari SUA pe luna.

Preturile foarte mari au nemultumit si companiile straine si eventualii investitori, care au nevoie de permisiunea statului pentru a putea aduce in tara o masina noua sau second-hand fara sa suporte costurile mari asociate preturilor din Cuba.

Autoritatile de la Havana au inceput sa relaxeze treptat piata auto. Din 2011 permit oamenilor sa vanda si sa cumpere masinile pe care le detin. Inainte, cubanezii putea vinde si cumpara liber doar masini care se aflau in tara dinainte de revolutia din 1959.

Astfel, pe strazile din Cuba pot fi intalnite in numar mare masini americane de epoca, dar si autoturisme Lada importate inainte de 1991, cand statul sovietic era principalul sustinator al tarii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri