Investitiile, fuziunile si achizitiile au reprezentat punctul central al discutiilor din cadrul evenimentului de anul acesta, la care au participat mai mult de o suta de reprezentanti ai furnizorilor regionali si globali de solutii telematice, producatorilor de echipamente, furnizorilor de servicii M2M, companiilor de transport si logistica si ai altor parti interesate din domeniul telematicii.

Continua cresterea rapida

Conferinta a scos in evidenta faptul ca telematica cu aplicabilitate la vehicule continua sa fie – sau, mai curand, devine din ce in ce mai mult – o industrie „fierbinte”. Unii vorbitori chiar au facut comparatii cu dezvoltarea (prea) rapida a firmelor online de la sfarsitul anilor ‘90. Totusi, dezvoltarea telematicii nu a fost uniforma in toate regiunile. De exemplu, procentul de vehicule dotate cu solutii telematice pentru monitorizarea conducerii este cu mult mai mare in vestul si nordul Europei decat in Europa de Sud-est, acesta fiind motivul pentru care regiunea devine din ce in ce mai atractiva pentru investitori.

Anul acesta s-a inregistrat un numar record de participanti la conferinta Telematics Conference SEEurope de la Bucuresti


Relatii profesionale complicate

Pentru a obtine o cota de piata mai mare si pentru a simplifica activitatile economice, in ultimii ani furnizorii de solutii telematice au inceput sa se interconecteze si sa fuzioneze. De asemenea, au avut loc mai multe achizitii, cum este cea descrisa de Antoine Mathiaud, directorul pentru dezvoltarea afacerilor si marketing al Astrata Europe. Compania sa a facut parte din corporatia de telematica Qualcomm, care a luat decizia strategica de a vinde componenta europeana a companiei. Aceasta a fost denumita Omnitracs Europe; in prezent, este detinuta de grupul Astrata. Prin achizitia Omnitracs Europe, compania multinationala cu sediul in Singapore, a obtinut accesul pe piata Europeana.
„O casatorie intre parteneri cu drepturi egale” a fost prezentata de Sven Aulik, directorul pentru vanzari la export al EcoFleet Group.

Compania sa a fost creata in septembrie anul trecut, ca urmare a fuziunii dintre firma estoniana Oskando si firma daneza Autolog. Grupul, care a inceput sa capete influenta si in Europa de Sud-Est, urmareste in prezent aproximativ 45.000 de vehicule si are aspiratii chiar mai mari. „In cinci ani, prin fuziuni, achizitii si crestere naturala, vom ajunge sa furnizam solutii telematice pentru 100.000 de vehicule”, ne-a asigurat Sven Aulik.

Succesul turcesc

O companie cu sediul in Turcia a avut, de asemenea, o rata de crestere exceptionala: Arvento Mobile Systems, infiintata cu mai putin de zece ani in urma, furnizeaza servicii pentru 30.000 de clienti din 23 de tari, pentru mai mult de 400.000 de vehicule. Caracteristicile activitatii acestui gigant, care se axeaza in principal pe Orientul Apropiat si Mijlociu, au fost prezentate de catre Alparslan Kurtulus, directorul general adjunct al Arvento Mobile Systems. Intr-un discurs elocvent, domnia sa a explicat strategia utilizata de Arvento pentru a intra pe pietele straine, inclusiv pe pietele dintr-o serie de tari africane cu potential (Tunisia, Maroc, Sudanul de Nord si de Sud, Ghana, Kenya) in care compania a inceput deja sa se extinda.

Alparslan Kurtulus de la furnizorul turc de solutii si echipamente telematice, Arvento Mobile Systems, care furnizeaza servicii pentru mai mult de 400.000 de vehicule din 23 de tari, a anuntat extinderea companiei in Africa. (Foto: Ergo Institute)


Orice inceput este usor

Claudiu Suma, directorul general executiv al ETA Automatizari Industriale, care isi ofera solutiile sub marca SafeFleet, ne-a prezentat situatia pietei romanesti: „Inceputul este usor – in general, ceea ce urmeaza dupa acesta este mai greu.” deoarece crearea unei companii in domeniul optimizarii flotei este un lucru destul de usor, in Europa de Sud-Est au aparut numeroase companii noi. Acest lucru a condus la o scadere a preturilor pentru servicii si, in multe cazuri, la solutii telematice de calitate redusa. Claudiu Suma considera ca situatia se va imbunatati prin consolidarea pietei, care ar putea fi stimulata prin standardizare. Aceasta ar permite furnizorilor sa creeze mult mai usor conexiuni, iar serviciile ar deveni mai uniforme si mai usor de accesat. „Merita in continuare sa se persevereze in afacerile din domeniul telematicii,” a concluzionat domnul Suma, adaugand ca elementele in care merita investit, inainte de orice achizitie preconizata, sunt o echipa buna de angajati si platforma tehnologica a companiei.

Claudiu Suma, SafeFleet: „Merita in continuare sa se persevereze in afacerile din domeniul telematicii!” (Foto: Ergo Institute)

Economii importante prin motorizarea precisa

In cadrul conferintei, au luat cuvantul si reprezentantii a doua companii care furnizeaza hardware pentru solutii telematice. Antanas Segzda, directorul de vanzari pentru Europa de Sud al companiei lituaniene Teltonika, care a prezentat cele mai recente solutii in domeniul managementului flotei si tehnologiile pentru furnizarea de solutii telematice pentru noile nise de piata, cum sunt monitorizarea grupurilor cu risc (de exemplu, angajatii care lucreaza in conditii periculoase, persoanele varstnice si copiii), urmarirea marfurilor, telematica in domeniul asigurarii vehiculelor etc.

Stanislav Emelianov, directorul general executiv adjunct al companiei rusesti Omnicomm, care furnizeaza sonde de masurare pentru multe vehicule apartinand unor companii de renume (Halliburton, DHL, Tatra, Lamborghini, Aeroflot etc.) si care, de asemenea, are relatii de afaceri cu NATO, a discutat despre solutii pentru monitorizarea carburantului. Carburantul reprezinta cel mai important element de cost pentru companiile de transport, insa economiile pot fi foarte mari in cazul in care consumul este atent monitorizat (potrivit lui Emelianov, precizia solutiilor Omnicomm depaseste 99%).

Olaf Gietelink, TomTom Telematics: „Fuziunile si achizitiile sunt precum casatoria: necesita eforturi constante.” (Foto: Ergo Institute)

Urmatoarea oprire: Dubai!

Reuniunea de la Bucuresti a continuat cu o masa rotunda privind investitiile in telematica, care a fost moderata de Madalin Lazarescu, IDC Romania. Printre participanti s-au numarat Claudiu Suma, directorul general executiv al SafeFleet, si Murat Atik, directorul general al companiei turcesti Fideltus Advanced Technology. Masa rotunda a fost urmata de seminarii moderate si de discutii de grup privind importanta investitiilor si oportunitatile de afaceri in domeniul telematicii. Componenta oficiala a evenimentului a fost incheiata de directorul conferintei, doamna Alenka Bezjak Mlakar, care a invitat oaspetii sa participe la a cincea conferinta regionala Telematics Conference SEEurope, ce va demara la 1 octombrie 2015 la Sofia, capitala Bulgariei. De asemenea, oaspetii au fost invitati sa participe la un nou eveniment international: Conferinta de Telematica pentru Orientul Mijlociu si Africa (Telematics Conference Middle East & Africa), care va avea loc in 12 martie 2015 la Dubai.

Informatii suplimentare
Telematics Conference SEEurope
E: info@telematics-conference.com
W: www.telematics-conference.com