Primaria Capitalei intentioneaza sa incheie un acord-cadru de circa 462 milioane lei (104 milioane euro) cu TVA, prin contractarea unor servicii de curatenie si intretinere pentru pasajele si podurile rutiere din Bucuresti.

Serviciile vor fi prestate pentru podul Grant si pasajele Victoria, Unirii, Marasesti, Muncii, Jiului, Fundeni, Basarab, Pipera, Doamna Ghica, Bucur Obor, Aviatiei - Baneasa si Lujerului. "Se vor avea in vedere si alte obiective de investitii (pasaje, poduri) aflate in curs de realizare, care vor putea fi supuse serviciilor de curatare si intretinere dupa efectuarea receptiei lucrarilor", se arata in caietul de sarcini aferent procedurii de selectie, informeaza Mediafax.

Acordul-cadru, cu o durata de 48 de luni, are o valoare estimata cuprinsa intre 187,9 milioane lei si 372,6 milioane lei fara TVA si va fi finantat de la bugetul local. Primaria estimeaza ca va incheia minim patru contracte subsecvente in cadrul acestui acord, respectiv cel putin un contract anual.

"Podurile si pasajele rutiere care vor fi supuse operatiilor de curatare si intretinere sunt cele mai importante din oras. Se face precizarea ca nu este vorba despre curatarea si intretinerea caii de rulare, care e in sarcina operatorului de salubritate, ci de restul suprafetelor aferente acestor poduri si pasaje, pentru care pana acum aceasta activitate nu a fost desfasurata", potrivit sursei citate.

Serviciile solicitate includ maturat manual, spalare, curatare, colectare si evacuare deseuri, refacerea si inlocuirea finisajelor deteriorate si intretinerea confectiilor metalice. Acestea vor fi executate, dupa caz, zilnic, saptamanal, lunar, anual, la cerere sau atunci cand este necesar.

"Degradarea si distrugerea finisajelor suprafetelor de la pasaje si poduri ca urmare a producerii accidentelor auto va fi anuntata Politiei. Remedierea finisajelor se va face operativ dupa constatarea distrugerilor, facuta in teren de catre achizitor si prestator", potrivit documentului mentionat. Acordul va fi atribuit prin licitatie deschisa, pentru pretul cel mai scazut, iar firmele interesate pot depune ofertele sau cererile de participare pana la 13 ianuarie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri