Land Rover a lansat in Romania al doilea model din familia de SUV-uri Discovery, la un pret de 42.160 euro cu TVA, pentru care estimarile de vanzari sunt de 250 de unitati anul acesta.

“Pentru Romania, livrarile Discovery Sport vor incepe in martie. Anul trecut, vanzarile Land Rover pe plan local au fost de 850 de unitati, iar anul acesta ne asteptam la 1.000 de unitati, dintre care 250 de unitati Discovery Sport,” a declarat Mihai Ivanescu, directorul general Premium Auto, importator Jaguar Land Rover.

Avand in vedere ca pretul mediu pentru un model Land Rover vandut in Romania este de 66.000 euro cu TVA, cele 850 de unitati au insemnat peste 55 de milioane euro. Reteaua de vanzari Land Rover are 14 dealeri dintre care 4 sunt ai Tiriac Auto. Daca anul trecut, un dealer vindea in medie 60 de masini anul acesta ar putea vinde 71 de unitati.

Preturile Land Rover Discovery Sport in Romania

Noul Land Rover Discovery Sport vine cu un motor diesel de 2,2 litri 150 CP (42.160 euro cu TVA) si 190 CP (44.500 euro cu TVA), un motor pe benzina de 2 liri 240 CP (46.800 euro cu TVA), care accelereaza in 8,5 secunde. Transmisia este manuala cu 6 trepte sau automata cu 9 rapoarte. Cel mai scump Discovery Sport costa in Romania 58.900 euro cu TVA (HSE Luxury 240 CP). Ca pret, noul model este putin mai scump decat Evoque (38.500 euro cu TVA 4x4).

Cine sunt clientii pentru noul Land Rover Discovery Sport

“In prezent in gama Discovery sunt modelele Discovery4 si Discovery Sport, ulterior gama se va extinde. Se adreseaza celor care vor o masina premium pentru timpul liber, pentru drumetii. Noul model preia versatilitatea de la Discovery4, tehnologia de la Evoque, spatiul de la Range Rover. Este un Land Rover care se adreseaza unui spectru foarte larg de clienti,” a mai spus Mihai Ivanescu.

Discovery Sport este disponibil in doua variante, cu cinci sau sapte locuri. Discovery Sport aduce sisteme noi in industria auto, precum airbaguri pentru pietoni care se deschid pe parbriz in momentul unui eventual impact. Pe lista de dotari figureaza si sistemul autonom de franare de urgenta, care la viteze mai mici de 50 km/h permite evitarea coliziunilor, iar pana la 80 km/h poate reduce gravitatea acestora. Pentru teren accidentat, sistemul Terrain Response dispune de setarile iarba, pietris si zapada, noroi si nisip, iar pentru deplasarea pe carosabil dispune de o setare dinamica, care schimba in rosu culoarea afisajului si asigura un comportament sportiv.

Potrivit lui Murray Dietsch, Discovery Sport Vehicle Line Director, "Discovery Sport vine cu un sistem complet nou de infotainment si aplicatii pentru a conecta telefonul, airbaguri pentru pasageri si multe alte dotari care pot varia in functie de piete. Transmisia automata este fabricata in America de Nord de ZF si este singura care ofera 9 trepte in combinatie cu un sistem 4x4 permanent".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri