"Pentru nivelul plafonului s-au luat in considerare solicitarile venite din partea institutiilor de credit si institutiilor financiare nebancare eligibile ca participante in cadrul Programului si acesta se are in vedere in discutiile cu FMI si CE in stabilirea criteriului de performanta privind garantiile, parte a acordurilor incheiate cu institutiile financiare internationale", se arata in nota de fundamentare a proiectului de hotarare, scrie Mediafax.

Plafonul initial alocat pentru 2014 a fost de 50 milioane lei, avand in vedere ca legislatia a fost adoptata la sfarsitul anului. Bancile si insitutiile financiare nebancare (IFN) care nu au aplicat pentru programul Prima masina pana la sfarsitul anului trecut, pot trimite pana la 2 martie cererile de inscriere catre Ministerul Finantelor Publice si Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), impreuna cu informatii privind nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finantarilor acordate prin acest program si valoarea estimata a garantiilor care urmeaza a fi acordate.

"Datorita faptului ca legislatia secundara a intrat in vigoare la sfarsitul anului 2014, potentialii finantatori nu au avut timp sa analizeze legislatia si sa decida inscrierea in Program in termenul mentionat in Hotararea Guvernului 1053/2014. Astfel, potrivit art. 27 din Normele de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului 66/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, in termen de 15 zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a normelor, respectiv din 08.12.2014 pana la data de 24.12.2014, un numar de 10 finantatori au transmis FNGCIMM si MFP cererile de inscriere in Program", se precizeaza in nota de fundamentare.

In prezent, in legislatie nu este prevazuta posibilitatea ca si alti finantatori sa se inscrie in programul guvernamental. Persoanele care vor achizitiona un autovehicul prin programul "Prima masina" vor beneficia de o perioada de creditare de maximum 5 ani, la un cost al masinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, si cu o dobanda subventionata in proportie de 50%. De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu varsta de minimum 18 ani, care obtin venituri si care indeplinesc si celelalte criterii de eligibilitate, printre care sa faca dovada, cu declaratia pe proprie raspundere, ca nu au mai detinut in proprietate un autoturism nou, iar cu copia facturii proforma emise de vanzator sa ateste ca autoturismul achizitionat prin program este nou, indeplineste cel putin cerintele minime ale standardului EURO 5, este achizitionat de la o persoana juridica care are ca obiect de activitate vanzarea autovehiculelor si are un pret de achizitie care nu depaseste suma de 50.000 lei, la care se adauga TVA, dupa caz.

Citeste si:

Alte conditii sunt avansul de minimum 5% din pretul de achizitie si asigurarea autoturismului nou-achizitionat din finantarea garantata printr-o polita de asigurare de tip CASCO, care va acoperi cel putin riscurile de avarii si furt, fara fransiza pentru daunele totale de avarii si furt si cu o fransiza de maximum 100 de euro, echivalent in lei, pentru daunele partiale de avarii si furt. Obligatia subzista pe toata perioada de valabilitate a garantiei. La aceste conditii se adauga normele proprii fiecarei banci, precum si conditiile specificate deja in OUG 66/2014 prin care s-a aprobat acest program, precizeaza ministerul.

Senatorii au aprobat un amendament la programul Prima Masina, care propune ca bancile sa incheie in numele clientilor din program polite de asigurare CASCO, urmand sa recupereze cheltuielile prin orice modalitate, inclusiv prin includerea acestira in ratele de credit lunare.

Prima Masina: ce modificari s-au aprobat in Senat

Prima Masina: ce modificari s-au aprobat in Senat

Costul total al finantarilor acordate in cadrul programului va fi compus din dobanda exprimata in raport cu ROBOR la 6 luni (in prezent de 1,64%) plus o marja de maximum 3% pe an. Marja include nivelul total al comisioanelor percepute de catre finantator si cheltuielile obligatorii legate de finantare, in toate etapele finantarii. Marja nu include costul asigurarii, costul aferent efectuarii formalitatilor de publicitate, penalitatile percepute conform contractului de finantare.

Comisionul de risc care se plateste de catre beneficiar este calculat de catre finantator ca procent aplicat la suma garantata in cadrul programului si achitat o singura data, la acordarea garantiei, pentru toata perioada de valabilitate a garantiei. Comisionul de risc este de maximum 1% din valoarea garantata. Comisionul de administrare datorat Fondului de Garantare este platit de catre beneficiar si calculat la soldul finantarii garantate. Nivelul comisionului de administrare este negociat anual intre Ministerul Finantelor si Fondul de Garantare si este stabilit prin ordin al ministrului Finantelor si al ministrului delegat pentru Buget.