"Ar trebui sa-i intrebati pe cei care au spus ca vor reproduce modelul de afacere al Dacia de ce nu au putut sa o faca. Ce va pot spune este ca Dacia nu este doar o gama de masini. Este un sistem intreg, implementat integral pentru a avea rezultate in produsul finit, procesul de fabricatie, lantul de aprovizionare, marketing si vanzari. Ma bucur ca nimeni nu a reusit sa reproduca asta inca", a explicat Ghosn intr-un interviu pentru Automotive News.

Ghosn a afirmat ca "profitabilitatea in industria auto apare atunci cand oamenii nu pot sa te copieze", precizand ca Dacia genereaza o marja operationala de doua cifre.

Directorul general al Renault-Nissan a aratat ca este increzator ca alianta va depasi General Motors ca vanzari si va deveni al treilea producator auto la nivel mondial pana in 2018, in ciuda dificultatilor intampinate in prezent pe piete precum Rusia, Brazilia si India.

"Pe termen scurt, unele dintre pietele emergente nu evolueaza in directia buna, dar asta nu va dura la nesfarsit. Rusia are un potential mult mai mare decat ceea ce arata piata astazi. Cand preturile petrolului vor reveni la un nivel normal - pentru ca astazi pretul este nefiresc de scazut - piata din Rusia se va extinde din nou", a declarat Ghosn.

Citeste si:

Anul trecut, Renault-Nissan a vandut 8,5 milioane de masini, clasandu-se pe locul patru la nivel global in randul constructorilor auto, in spatele General Motors, companie care a livrat 9,9 milioane de unitati. Ghosn a precizat ca nu intentioneaza sa incheie noi parteneriate cu alti producatori auto pentru a-si atinge obiectivul de a deveni al treilea mare producator auto la nivel mondial.

Renault-Nissan, extindere pe piata din China

In schimb, alianta vizeaza extinderea pe piata din China, unde tinteste cresterea vanzarilor de la 30.000 de unitati in prezent la 600.000 de unitati si o cota de piata de 3%. De asemenea, Ghosn a aratat ca Renault isi va largi gama de modele oferite clientilor sai.

Dacia, care apartine de grupul francez Renault, a inregistrat anul trecut o crestere cu 19% a vanzarilor, la 511.000 de autovehicule. Aproximativ trei sferturi dintre masinile vandute de Dacia in 2014 au fost livrate in Europa, cota de piata a marcii romanesti crescand cu 0,4 puncte procentuale fata de 2013, la 2,5%.

Cele mai mari piete din Europa pentru Dacia au fost anul trecut Franta, cu 106.000 de unitati vandute, Germania, cu putin peste 50.000 de untati comercializate, si Spania, cu livrari de circa 46.000 de unitati.