Mazda va aduce in showroom-urile din Romania in luna iunie noul SUV compact CX-3, care poate fi deja precomandat, la un pret de la 15.290 euro cu TVA inclus pentru versiunea Emotion si motorizarea pe benzina G120, cu tractiune fata si transmisie manuala cu 6 trepte.

Noul SUV de mici dimensiuni este cel de-al cincilea model Mazda de noua generatie care prezinta tehnologiile premiate SKYACTIV impreuna cu design-ul KODO – Soul of Motion. Modelele europene vor fi disponibile in trei variante de motorizare: benzina SKYACTIV-G 2.0 in doua versiuni de putere si noul SKYACTIV-D 1.5 diesel.

Noul Mazda CX-3 va fi disponibil in cinci niveluri de echipare: Emotion, Challenge, Attraction, Revolution si Revolution TOP si in 17 variante de configurare, in functie de motorizare, transmisie si tractiune. Versiunea de baza include sistemul i-STOP, care opreste si reporneste automat motorul la stationarea in trafic, aer conditionat, computer de bord, conectivitate USB, comenzi audio pe volan, sistem de evacuare dublu, oglinzi electrice, geamuri electrice fata-spate, buton de pornire pentru motor si sisteme de asistenta la plecarea din rampa si de monitorizare a presiunii in pneuri, aditionale echipamentelor de siguranta activa standard, cum ar fi controlul stabilitatii dinamice (DSC).Mazda CX-3

Daca opteaza pentru nivelul de dotari intermediar Attraction clientii vor beneficia aditional de pachetul complet cu LED-uri (faruri, lumini de pozitie, proiectoare de ceata si stopuri), jante de aliaj de 16", asistent inteligent la franarea in oras (SCBS), ecran color tactil de 7", unitate de comanda HMI, pilot automat, conectivitate Bluetooth, aer conditionat automat, scaune fata incalzite, senzori de ploaie si de lumina, senzori de parcare si sistemul de avertizare la depasirea benzii de rulare (LDWS).

Costul pentru Mazda CX-3 Attraction dotat cu motorul pe benzina G120, tractiune fata si transmisie manuala cu 6 trepte, este de 19.790 de euro cu TVA inclus. Urmatorul nivel de echipare, Revolution, are ca pret de pornire 20.590 de euro cu TVA, iar dotarile care se vor adauga includ jante de aliaj de 18", tapiterie piele sintetica, camera video marsarier, head up display, padele pentru transmisia automata, ornamente exterioare cromate si smart key. Pentru cei care prefera motorizarile diesel, Mazda CX-3 cu motorul CD105 porneste de la 19.790 de euro cu TVA, in varianta de echipare Challenge.

Preturi Mazda CX-3

Noul Mazda CX-3 poate fi echipat cu trei variante de motorizare: motorul SKYACTIV-G pe benzina in doua variante de putere, G120si G150, si noul SKYACTIV-D diesel CD105. Se poate opta intre transmisia automata cu 6 rapoarte SKYACTIV-Drive sau manuala cu 6 trepte SKYACTIV-MT. SUV-ul subcompact CX-3 poate fi comandat in varianta cu tractiune fata sau cu sistemul de tractiune integralade noua generatie Mazda. Noul model va beneficia de garantie extinsa la 5 ani, in limita a 150.000 km, si poate fi achizitionat prin oferta de finantare Mazda in parteneriat cu UniCredit Leasing, cu o dobanda speciala de 3,79%.Mazda CX-3

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri