Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta ”Banat”, Bogdan Mutu, a declarat, marti, corespondentului Mediafax ca un puternic incendiu a izbucnit la o hala a unei fabrici de componente auto din Timisoara, situata in nordul orasului.

”Se intervine cu zece autospeciale, din care opt cu apa si spuma si cu doua autoscari de inaltime. La fata locului sunt 32 de subofiteri si sase ofiteri care incearca sa stinga flacarile. Au fost si persoane evacuate din fabrica. Este vorba de 110 persoane”, a declarat Bogdan Mutu.

Potrivit sursei citate, incendiul se propaga la acoperisul halei pe o suprafata de aproximativ 30 de metri patrati, la o prima evaluare. Dupa ce vor stinge incendiul, pompierii vor deschide o ancheta pentru a stabili cauzele producerii acestui incendiu.