Comisia Europeana a anuntat, joi, ca sesizeaza Curtea de Justitie a UE (CJUE) pentru neindeplinirea, de catre Romania, a obligatiei de a transpune in dreptul intern actul normativ revizuit al UE privind vehiculele scoase din uz, potrivit unui comunicat al CE.

"Demontarea si reciclarea vehiculelor vor deveni mai ecologice prin Directiva privind vehiculele scoase din uz, care interzice utilizarea anumitor substante periculoase in vehiculele introduse pe piata dupa 1 iulie 2003. Actul normativ revizuit prelungeste o exceptare de la aceasta interdictie, si anume utilizarea plumbului in anumite componente ale vehiculelor. Statele membre aveau obligatia de a adopta actele cu putere de lege necesare pentru asigurarea conformitatii cu directiva pana la 22 august 2013. Dupa ce a depasit termenul respectiv, Romania a primit o scrisoare de punere in intarziere la 27 septembrie 2013, urmata de un aviz motivat la 11 iulie 2014. La mai mult de un an si jumatate de la expirarea termenului, directiva inca nu a fost transpusa in legislatia nationala, in ciuda eforturilor depuse de Romania. Prin urmare, Comisia a decis sa sesizeze Curtea de Justitie a UE in legatura cu Romania", se arata in comunicatul Executivului european, scrie Mediafax.

Comisia Europeana precizeaza ca Directiva privind vehiculele scoase din uz se inscrie intr-un amplu demers de transformare a Europei intr-o economie circulara in care deseurile sunt valorificate, reutilizate sau reciclate in mod sistematic.

Ea vizeaza, in special, reducerea cantitatii de deseuri produse in momentul scoaterii din uz a vehiculelor, limitarea utilizarii de substante periculoase (cu precadere, plumb, mercur, cadmiu si crom hexavalent) in procesul de fabricatie si marirea cantitatii de materiale reciclate utilizate la fabricarea vehiculelor.
Directiva stabileste, de asemenea, obiective ambitioase in materie de valorificare si de reciclare: cel mai tarziu la 1 ianuarie 2015, rata de reutilizare si valorificare ar trebui sa fie, in cazul tuturor vehiculelor scoase din uz, de cel putin 95 % din greutatea medie a vehiculului pe an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri