Potrivit unui comunicat al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), incepand de luni, de la ora 8.00, traficul pe Autostrada A1, Orastie - Sibiu, intre nodul rutier Saliste si nodul rutier Cunta, se va inchide, scrie Mediafax.

”Instituirea acestei restrictii este necesara in vederea remedierii degradarilor constatate la kilometrul 275+650 al autostrazii (kilometrul 60+600 proiect). Mentionam ca, atat expertii tehnici din partea antreprenorului, cat si cei din partea beneficiarului, au concluzionat ca aparitia si evolutia defectului (crapatura) de la kilometrul 275+650 nu s-a cauzat unui fenomen de alunecare a terenului, ci unei tasari structurale pricinuita de executia necorespunzatoare a lucrarilor la corpul autostrazii, in perioada 2012 - 2013”, arata CNADNR.

Traficul va fi inchis timp de aproximativ o luna si jumatate, in functie si de conditiile meteorologice, iar in aceasta perioada circulatia se va desfasura pe o ruta alternativa, respectiv DN 1 intre localitatile Saliste si Cunta. De asemenea, CNADNR mentioneaza ca, in conformitate cu prevederile contractului “Proiectare si Executie Autostrada Orastie - Sibiu, lot trei, ”antreprenorul are responsabilitatea deplina pentru remedierea defectelor aparute, atat in perioada de executie a lucrarilor, cat si in perioada de garantie (patru ani)”. Astfel, lucrarile de remediere vor fi executate ”pe riscul si cheltuiala” constructorului.

Directoul CNADNR, Narcis Neaga, a declarat pentru Gandul ca primele crapaturi in asfalt au aparut la zece zile de la deschiderea lotului trei al autostrazii, construita de firma italiana Salini-Impregilo, si i-au "speriat pe toti".

Citeste si:

"La zece zile a aparut prima fisura. Va dati seama ca ne-am speriat toti. Am zis ca daca din cauza alunecarilor, daca, daca... Nu va spunem ca problemele mari noi am crezut ca sunt la debleul (sapatura - n.r.) acela mare, cand au taiat ei... Nu s-a intamplat nimic acolo. Noi acolo ne-am temut, sincer. Fisura a aparut unde nu ne asteptam. Noi sincer acolo ne asteptam. Doamne, daca se intampla sa alunece terenul acolo! Toata iarna am avut masini de interventie puse acolo. Toata iarna am avut camere video. Sa vedem daca se intampla ceva. Ne-am temut, va dati seama", a afirmat Narcis Neaga.

El a mai spus ca, inainte de deschiderea circulatiei pe lotul trei al autostrazii Orastie-Sibiu, CNADNR a organizat o sedinta cu constructorul si cu experti, unde s-a stabilit ca ”din punct de vedere tehnic nu va fi nicio problema”. "Cand a fost gata totul, am avut o sedinta. Am luat expertii nostri si expertii lor. «Daca exista cel mai mic dubiu ca o deschidem acum si n-o deschidem peste o luna sau peste un an, spuneti acum».

Toata lumea zis ca din punct de vedere tehnic nu va fi nici o problema", a afirmat Neaga pentru Gandul, precizand ca expertizele ulterioare au aratat ca problemele aparute pe autostrada Orastie-Sibiu au fost determinate de o nerespectare a proiectului de catre constructor.

Lotul trei al Autostrazii Sibiu-Orastie a fost inaugurat in noiembrie 2014 de ministrul de atunci al Transporturilor Ioan Rus, in zona venind si premierul Victor Ponta.Lotul are o lungime de 22 de kilometri, dintre care sase au fost afectati de alunecari de teren. Contractul pentru acest tronson a fost semnat in mai 2011, avand o valoare de 182,9 milioane de euro.