Grupul francez Renault, proprietarul Dacia, a investit in infrastructura informatica din Romania peste 20 de milioane de euro, ritmul anual al investitiilor fiind in prezent de 1,5 milioane de euro.

In toate entitatile Renault din Romania, de la Bucuresti, Mioveni, Pitesti, Oarja si Titu, exista peste 8.500 de calculatoare, PC-uri industriale si statii grafice, peste 2.000 de kilometri de retea, precum si 10.000 de posturi telefonice mobile si fixe, se arata intr-un comunicat al grupului, scrie Mediafax.

"Investim permanent pentru a tine pasul cu schimbarile de pe piata si cu noile tehnologii, atat din punct de vedere hard, cat si soft. Colegii nostri trebuie sa beneficieze de cele mai bune instrumente pentru a crea, proiecta, fabrica si vinde masini. Astfel, am ajuns in prezent la un nivel anual de 1,5 milioane de euro investitii in sistemele informationale din Romania", afirma in comunicat Cornel Tascu, directorul executiv al Directiei Sisteme Informationale Renault Romania (DSIRO).

Infrastructura informatica a Grupului Renault Romania este resursa-cheie care ofera, in prezent, suport integrat pentru toate operatiunile industriale, logistice si comerciale, fiind gestionata de DSIRO care, in ultimii 15 ani, s-a transformat dintr-un simplu departament de asistenta si suport pentru activitatile IT intr-un partener de business pentru principalele activitati ale Grupului Renault in Romania (design, inginerie, fabricatie vehicule si mecanica, comercializare sifinantare).

"Pe langa Romania gestionam informatic 47 de tari din America Latina, Africa, Europa si Orientul Mijlociu si tratam anual peste 2.000 de cereri de suport, instruire si parametrare a interfetelor intre sistemele constructorului si cele ale importatorului", a spus Tascu, care este, in acelasi timp, managerul echipei de sisteme informationale a Renault din Turcia.

Directia Sisteme Informationale Renault Romania controleaza 500 de aplicatii si sisteme informatice. E vorba de aplicatiile din etapele de design si de conceptie 3D a vehiculelor, dar si de sistemele dedicate ingineriei si dezvoltarii unui vehicul sau de cele destinate planificarii si gestionarii fluxurilor logistice si de fabricatie a componentelor mecanica si vehicul.

De asemenea, mai sunt aplicatii extrem de importante pentru gestiunea calitatii si sustinerea activitatilor de marketing, comercializare de vehicule si piese de schimb in Romania sau la export, precum si de suport specializat al departamentelor administrative. Instrumentele si aplicatiile pe care Grupul Renault le foloseste in Romania sunt aceleasi cu cele ale Grupului si ale Aliantei Renault-Nissan la nivel mondial. Specialistii DSIRO au cunostinte si competente care le permit sa coordoneze proiecte de optimizare a proceselor operationale si de business, si ofera cursuri de pregatire informatica pentru partenerii externi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri