Guvernul german si Uniunea Europeana aveau cunostinta ca grupul auto Volkswagen folosea in Statele Unite un soft pentru inducerea in eroare a testelor privind emisiile, afirma surse citate de publicatia germana Die Welt.

Partidul Ecologist german adresase acum cateva luni o intrebare Guvernului german privind existenta unor sisteme de acest fel utilizate de constructori auto germani. Ministerul german al Transporturilor oferise, pe 28 iulie, urmatorul raspuns: "Guvernul federal sustine dezvoltarea unei normative europene care sa aiba ca obiectiv principal reducerea ulterioara a emisiilor reale ale vehiculelor", potrivit Mediafax.

Raspunsul a fost interpretat de ecologistii germani ca fiind o recunoastere implicita a existentei unor sisteme care diminueaza doar emisiile inregistrate cu ocazia testelor. "Guvernul Germaniei ne-a spus in iulie ca stia de utilizarea acelui soft in Statele Unite; in plus, stiau ca acest sistem se foloseste la o scara extinsa. Guvernul german colabora cu industria auto, dar nu pentru reducerea nivelului emisiilor, ci pentru a se asigura ca masurarea emisiilor indeplineste standardele in graficele oficiale", a declarat Oliver Krischer, vicepresedintele Partidului german al Verzilor, citat de cotidianul The Guardian.

Potrivit Die Welt, in afara de Guvernul german, si Comisia Europeana ar fi stiut de folosirea unor sisteme de inducere in eroare a testelor privind emisiile de oxizi de nitrogen (NOx). Atat Guvernul Germaniei, cat si Uniunea Europeana au respins acuzatiile. "Am spus foarte clar: acuzatiile Partidului Verzilor sunt false si inadecvate", a declarat Alexander Dobrindt, ministrul german al Transporturilor.

Agentia americana pentru Protectia Mediului (EPA) acuza grupul auto Volkswagen ca a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA in materie de emisii, expunand cetateni americani la gaze poluante. "Grupul auto german a instalat un software pentru a induce in eroare autoritatile americane in privinta emisiilor poluante", anunta Agentia americana pentru Protectia Mediului. Constructorul auto german ar fi instalat un software special in calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen si Audi. Dispozitivul este programat sa activeze un sistem de filtrare completa a particulelor doar in timpul testelor oficiale pentru emisii. Dupa teste, adica in situatiile generale de functionare a motorului, dispozitivul dezactiveaza sistemul de filtrare a particulelor, sustine Agentia americana pentru Protectia Mediului.

Potrivit autoritatilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au incalcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle si Golf, precum si modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 si modelul Audi A3.

Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce in eroare sistemele de masurare a noxelor. Guvernul de la Berlin a cerut luni constructorilor de automobile informatii tehnice suplimentare pentru a se putea verifica daca in Germania sau in Europa exista probleme privind respectarea normelor de poluare, in contextul scandalului in care este implicat grupul auto Volkswagen in Statele Unite.

Oficiali din Germania si Franta au cerut marti ca investigatiile referitoare la manipularea de catre Volkswagen a testelor pentru emisiile poluante ale vehiculelor diesel sa fie extinse la nivelul intregii industrii auto. Volkswagen a anuntat ca intentioneaza sa aloce 6,5 miliarde de euro in trimestrul trei pentru acoperirea costurilor remedierii neregulilor legate de emisiile poluante ale motoarelor diesel instalate pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial, in conditiile in care scandalul declansat in SUA se extinde.

Sursa foto: Shutterstock / Volkswagen

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri