SUV-ul BMW a fost testat pe sosea de Consiliul International pentru Transporturi Nepoluante, acelasi grup care a dat informatii care au condus la investigarea de catre autoritatile americane a diferentei dintre emisiile motoarelor diesel al VW in timpul testelor de laborator si a celor pe sosea, a relatat revista Autobild, citat de Bloomberg.

BMW a anuntat ca nu exista niciun sistem instalat pe automobilele grupului care sa reactioneze diferit in timpul testelor, fata de functionarea in trafic. "Nu exista nicio functie de recunoastere a ciclurilor de testare a emisiilor la BMW. Toate sistemele de emisii raman active in afara ciclurilor de testare", potrivit unui comunicat al BMW publicat in urma articolului din Autobild, citat de Mediafax.

Actiunile BMW sunt tranzactionate la Frankfurt in scadere cu 6,2%, dupa un declin de pana la 9%.Titlurile Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, au coborat cu pana la 4,2%. Volkswagen, care a pierdut incepand de luni circa 20 de miliarde de euro din valoarea de piata, a recuperat o parte din pierderi, cu un avans de pana la 7,8%.

Citeste si:

"Nu exista nicio sugestie ca BMW a facut ceva ilegal. Totusi, exista temeri legate de impactul pe termen lung asupra afacerilor cu automobile diesel pentru toti producatorii care construiesc masini cu astfel de motoare, a declarat Juergen Pieper, analist la Bankhaus Metzler in Frankfurt. Vanzarile de vehicule diesel sub brand BMW au reprezentat anul trecut circa 38% din livrarile totale ale grupului, nivel relativ similar cu cel al altor producatori, potrivit companiei germane.

Emisiile masurate in timpul testarii pe sosea a 15 automobile diesel noi au fost, in medie, de aproximativ sapte ori mai mari decat limitele europene, potrivit unui studiu publicat de ICCT in octombrie.