Purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a declarat, astazi, ca in ultima saptamana, de la inceputul actiunii nationale ”Sarbatori de Iarna in siguranta”, politistii, jandarmii si pompieri au desfasurat aproximativ 36.600 de interventii la evenimente, in medie aproape 2.000 de interventii pe zi, noteaza Mediafax.

Politistii de la Rutiera prezenti pe drumurile nationale in ultima saptamana au retinut 2.563 de permise de conducere, dintre care 388 pentru depasirea regimului de viteza si 441 pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice. De asemenea, au fost retrase 1.159 de certificate de inmatriculare. Totodata, politistii au constatat peste 800 de infractiuni la regimul circulatiilor pe drumurile publice si au aplicat aproape 50.000 de sanctiuni, dintre care 12.137 pentru depasirea vitezei legale, 332 pentru consum de bauturi alcoolice si cinci unor soferi care nu si-au echipat masinile cu anvelope de iarna. Alte noua sanctiuni contraventionale au fost date administratorilor de drumuri, pentru neindeplinirea obligatiilor legale.

In perioada 6-12 decembrie, 27.000 de angajati ai Ministerului Afacerilor Interne au actionat zilnic pentru asigurarea ordinii publice. Politistii au intervenit la peste 14.400 de evenimente si au constatat 3.420 de infractiuni, fiind date, la nivel national, amenzi de peste 17 milioane de lei si confiscate bunuri de peste un milion de lei. Peste 2.500 de misiuni au fost realizate in comun cu politisti de frontiera, jandarmi, reprezentanti ai autoritatilor locale, ANAF, Garda de mediu, Agentia Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Registrul Auto Roman, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, precum si cu alte institutii cu atributii de control si verificare.

Conform purtatorului de cuvant al MAI, doar in cursul zilei de joi, au avut loc 205 perchezitii domiciliare in Bucuresti si 27 de judete, fiind vizate persoane si societati comerciale intr-un dosar de evaziune fiscala cu prejudiciul evaluat la peste sase milioane de lei. In urma controalelor si a verificarilor din ultima saptamana au fost depistate 142 de infractiuni de evaziune fiscala, de peste trei ori mai multe decat in saptamana precedenta. Astfel, pentru comercializarea ilicita a produselor alimentare s-au aplicat amenzi de peste 1,2 milioane de lei, iar valoarea produselor confiscate depaseste un milion de lei, a mai precizat Monica Dajbog.

Aceasta a subliniat si ca a crescut semnificativ numarul de actiuni, controale si perchezitii pentru verificarea legalitatii activitatilor de import si comercializare a produselor alimentare si au fost constatate cazuri in care unii comercianti au oferit spre vanzare produse alimentare alterate.

In ultima saptamana au fost confiscate peste 500.000 de articole pirotehnice, in judetele Cluj, Ilfov si Suceava, in urma unei actiuni in domeniul utilizarii si detinerii de materiale pirotehnice si cu privire la legalitatea desfasurarii actelor de comert cu astfel de produse. De asemenea, actiunile de acest gen vor fi organizate in toate judetele tarii.

Citeste si:

In ceea ce priveste incalcarea regimului silvic au fost constatate 127 de infractiuni si s-au aplicat 545 de sanctiuni contraventionale, in valoare totala de peste 588.000 de lei. De asemenea, au fost confiscati pomi de Craciun in valoare de aproape 500.000 de lei, a precizat Monica Dajbog. Purtatorul de cuvant al MAI a mai aratat ca jandarmii au fost prezenti pentru mentinerea ordinii publice la 650 de evenimente cu un numar mare de persoane, inclusiv in targuri speciale de Craciun.

Aproape 12.300 de interventii au fost pentru situatii de urgenta, dintre care 5.636 ale echipajelor SMURD, 341 pentru stingerea incendiilor si 29 pentru descarcerare. In urma inverventiilor, 5.554 de persoane au fost asistate si 81 salvate de catre echipajele pentru situatii de urgenta. Cu aeronave ale Inspectoratului General de Aviatie au fost transportati de urgenta la spitale 21 de pacienti.

Pompierii au facut, in ultima saptamana, 1.179 de controale, in urma carora au gasit 188 de obiective economice care nu detineau autorizatie de securitate la incendiu. Pentru neregulile gasite, pompierii au dat 2.700 de amenzi in valoare de aproape 4,5 milioane de lei, iar pentru sase obiective economice s-a dispus suspendarea functionarii.

Totodata, politistii de frontiera au depistat si retinut 20 de persoane care erau semnalate ca fiind urmarite general pentru savarsirea unor infractiuni in tara sau in strainatate. In ultima saptamana aproape 850.000 de persoane au tranzitat punctele de trecere a frontierei.

Avand in vedere ca se apropie vacanta de iarna si multe persoane planuiesc sa isi petreaca sarbatorile in afara tarii, reprezentantii MAI recomanda cetatenilor sa verifice valabilitatea documentelor de identitate si, atunci cand este cazul, sa faca din timp demersurile de reinnoire a acestora, luand in calcul termenele necesare pentru emiterea unui astfel de document si atrag atentia ca legea prevede o serie de conditii speciale pentru calatoria minorilor in strainatate.