Dacia vrea sa vanda anul viitor cel putin 20.000 de unitati din versiunea break a modelului Logan, care va fi lansata oficial peste doua saptamani la salonul auto de la Paris, a declarat directorul general al Dacia, Francois Fourmont.
"La salonul auto urmeaza sa avem un stand Dacia, ceea ce confirma statutul companiei. Cred ca Logan break va avea acelasi caracter revolutionar ca vechiul model. (...) Pentru anul viitor ne propunem sa vindem mai mult de 20.000 de unitati Logan break", a spus pentru NewsIn, directorul general al Dacia, Francois Fourmont

El a adaugat ca volumul de vanzari pentru break va fi cu siguranta mai scazut decat cel pentru berlina si a subliniat ca versiunea estate va fi o masina spatioasa de familie. Dacia va lansa Logan break pe 28 septembrie la salonul auto de la Paris, iar o saptamana mai tarziu va organiza un eveniment de lansare si in Romania.

Renault si Dacia au oferit primele indicii despre aspectul break-ului acum sase luni la salonul de la Geneva, unde a fost prezentat Logan Steppe - primul concept-car din istoria Dacia. Logan Steppe a avut ca tema centrala de design sporturile de iarna, si tocmai de aceea avea aspect de SUV si o serie de elemente care se gasesc de obicei pe masinile de top, cum ar fi ecrane LCD pe tetierele scaunelor din fata, faruri cu xenon, sau proiectoare pe capota.

Desi Dacia nu a publicat fotografii oficiale cu varianta de productie a break-ului, este sigur ca fata de conceptul din primavara, varianta ce urmeaza a fi lansata la Paris va avea o garda la sol mai joasa decat Steppe si cu siguranta vor disparea si majoritatea elementelor care ar ridica mult prea mult pretul unei masini gandita sa ofere un grad ridicat de practicabilitate la preturi de sub 10.000 de euro.

Cu toate ca pozele spion publicate in ultimele luni de diferite ziare si reviste nu pot oferi certitudini asupra aspectului variantei de productie a break-ului, exista cateva elemente care se regasesc in majoritatea descrierilor.
Astfel, partea frontala seamana foarte mult cu cea de la Logan berlina, garda la sol este mai joasa decat la Steppe, insa in spate vor fi pastrate cele doua usi cu deschidere laterala in stilul celor de la Renault Kangoo sau Citroen Berlingo. Totusi, acestea raman simple supozitii pana la premiera mondiala de la Paris.

Dacia si-a propus sa produca anul acesta peste 200.000 de unitati Logan, iar capacitatea fabricii de la Mioveni va ajunge la 235.000 de unitati anual peste trei luni. Daca tinta de vanzari preconizata pentru Logan break la anul pare scazuta, trebuie tinut cont de faptul ca la toti producatorii, versiunile break sunt cu cateva sute de euro mai scumpe decat versiunile in trei volume ale aceluiasi model. Pentru un automobil la care pretul scazut este factorul decisiv la achizitie, cateva sute de euro conteaza.

Dacia a produs un model break timp de peste trei decenii, intre 1973 si 2004, an in care a incetat si productia vechii berline care, la fel ca si break-ul, folosea un motor de Renault 12 din anii 70.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri