Grupul auto german a anuntat ca il va numi pe expertul Ken Feinberg, care a administrat fondurile de despagubire in urma atacurilor de la 11 septembrie 2001, a scurgerii de petrol de la platforma marina Deepwater Horizon a grupului BP si a cazului defectiunilor la contactul de aprindere aparute la mai multe modele ale General Motors. VW a recunoscut ca 485.000 de automobile cu motoare diesel de 2 litri si 85.000 de SUV-uri si alte vehicule mari cu motoare de 3 litri comercializate in SUA emit emisii peste nivelul admis, grupul riscand peste 500 de procese, potrivit Mediafax.

Producatorul auto german a precizat ca Feinber va dezvolta o procedura independenta si corecta pentru rezolvarea cererilor de despagubiri. Camille Biros, administrator adjunct pentru programul de despagubiri, a declarat ca este prea curand pentru a spune daca proprietarilor de vehicule li se va oferi rascumpararea acestora, bani sau alte compensatii specifice. "Totul este posibil", a precizat Biros. Feinberg a spus ca mai intai trebuie ca VW sa precizeze care sunt solutiile oferite in cadrul rechemarii in service a vehiculelor.

"Pana nu vom intelege remediile nu putem anticipa costurile", a explicat Feinberg. Unul dintre obiectivele programului este evitarea proceselor pentru despagubiri. Separat, mai multi lideri de afaceri, intre care directorul general al Tesla Motors, Elon Musk, au solicitat Consiliului pentru Resursele Aerului din California, printr-o scrisoare, sa ceara VW sa faca tranzitia la vehiculele electrice in loc sa remedieze vehiculele diesel. Consiliul din California si Agentia pentru Protectia Mediului a SUA investigheaza VW si analizeaza solutiile oferite de companie.