Tendintele europene in materie de culori pentru autoturisme ne arata ca albul, albastrul si rosul sunt cele mai dorite trei nuante pentru masini noi in prezent, potrivit BASF.

Circa 30% dintre europeni prefera albul pentru masina lor, ceea ce inseamna ca autoturismele albe sunt cel mai des intalnite pe sosele. Soferii europeni prefera albul si pentru interiorul autoturismului, nu doar pentru exterior. Aceasta tendinta, pentru alb, se observa si in alte industrii, la producatorii de mobilier si de produse high-tech.

“Este dificil sa dai masinii un finish alb deoarece multe dintre vopselurile din ziua de astazi au particule lucioase sau sidefate, astfel ca trebuie sa aplici inca un strat de culoare pentru a fi destul de densa, iar pentru asta ai nevoie mai intai de un strat suplimentar de vopsea de baza”, a explicat Mark Gutjahr, seful de design din Europa al BASF.

Procesul de vopsire se face in patru straturi de substante care se aplica pe o masina – cataforeza, vopseaua intermediara, vopseaua de baza si lacul - si nu depasesc impreuna grosimea unui fir de par, o zecime de milimetru. Aceste straturi extrem de subtiri sunt menite sa protejeze caroseria la contactul cu pietrisul sau criblura de pe sosea.

basf

Culori cromatice vs. culori acromatice

Potrivit BASF, 75% dintre masinile noi sunt vopsite in alb, negru, argintiu si gri. Intre culorile cromatice albastrul este cel mai popular, fiind preferat de 39% dintre cumparatori. Este urmat de rosu cu 27% si maro cu 17%. De altfel, preferinta cumparatorilor pentru culorile naturale - nuantele de maro, cupru, verde si bej - s-a amplificat in ultimii ani, cea din urma culoare facand un salt de 7% fata de anul trecut.

Cresterea interesului fata de aceste nuante face parte dintr-un curent care a cuprins si alte domenii la nivel european si care incurajeaza intoarcerea la natura.

Alegerea culorii, puternic influentata de modelul masinii

Alegerea culorii este puternic influentata de tipul autoturismului: cu cat modelul este mai mare cu atat paleta cromatica este mai restransa. Astfel, dintre cele 250.000 de nuante oferite de BASF, negrul si tonurile de albastru se afla in topul preferintelor posesorilor de autoturisme mari. Automobilele sport si decapotabile sunt vopsite in general in nuante de albastru si rosu, iar SUV-urile in nuante de maro.

55% dintre automobilele produse in Europa sunt vopsite in culori metalice. Motivul: particulele de aluminiu din componenta acestor vopseluri inchid la culoare caroseria, scotand astfel in evidenta profilul si liniile masinii. De aceea peste 66% dintre masinile mari sunt vopsite in culori metalice in timp ce una din trei masini mici sunt vopsite in culori mate.

Daca aspectul metalizat se afla in topul preferintelor pentru efecte speciale, un numar semnificativ de automobile sunt vopsite in culori perlate, acestea fiind obtinute cu ajutorul pigmentilor pe baza de mica. E vorba in special de automobilele de tip SUV unde 22% dintre posesori opteaza pentru un finish perlat.

Divizia de Vopseluri (Coatings) de la BASF dezvolta, produce si comercializeaza vopseluri atat pentru sectorul auto si mediul industrial cat si pentru decoratiuni. Divizia isi desfasoara activitatea in site-uri din Europa, America de Nord si America de Sud precum si Asia si zona Pacificului. Datorita amplitudinii acestei retele BASF pastreaza o relatie stransa cu clientii din intreaga lume. In 2014 Divizia Coatings a avut vazari in valoare de aproximativ 3 miliarde euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri