Cele mai multe inconveniente pot fi eliminate cu suscces, daca te pregatesti din timp. Iata cateva lucruri pe care le poti lua cu tine in masina ca sa-ti faca viata mai usoara si sa nu simti cum zboara kilometrii pe langa tine.

1. Invertor de tensiune

La drum lung in mod sigur o sa ai nevoie sa alimentezi telefonul, tableta sau laptopul, sau chiar pe toate in acelasi timp. Chiar daca pentru telefoane si tablete exista incarcatoare pe USB alimentate la bricheta masinii, stim cu totii ca cel mai bun incarcator este cel de priza. Un invertor auto de tensiune rezolva problema “din mers”.

Exista doua tipuri de invertoare: cele care se conecteaza la bricheta, de putere mai mica, si cele care se alimenteaza direct la bateria masinii, care suporta un consum mai mare. Pe emag.ro preturile pentru un invertor conectat la bricheta incep de la 100 de lei, in timp ce unul alimentat la bateria masinii costa de la 188 lei in sus. Un invertor cu doua iesiri de priza 220 ar trebui sa acopere cam orice necesitati, iar pretul pentru un astfel de dispozitiv porneste de la 500 lei.

2. Navigatie GPS

Navigator GPS

Daca masina ta nu are sistem de navigatie, atunci ai nevoie de un GPS. Sigur ca si telefonul tau are navigatie GPS, dar vrei sa poti prelua un apel fara sa inchizi navigatia, sa iti citesti emailul cand opresti masina fara sa fii nevoit sa strici setarile navigatiei, sa nu trebuiasca sa tii tot timpul telefonul la incarcat samd. Plus ca ai nevoie de o conexiune permanenta de date, pe care intr-o tara straina ori nu o ai, ori te costa cat nu face. In cele din urma, smartphone-ul e doar un telefon.

Un GPS clasic cu toate hartile Europei te scapa de griji. Gasesti Smailo HD 4.3 pe marketonline.ro la 448 lei, sau Mio Spirit 6900 pe emag.ro, la 463 de lei, cu actualizari gratuite pe viata.

3. Suporturi pentru pahare si sticle

Chiar daca masina ta este prevazuta cu suport pentru un pahar sau doua, cand sunt cinci oameni in masina o sa vina momentul cand suporturile de bauturi nu mai sunt de ajuns. De aici scenariul devine horror: bauturile se varsa, sticlele roiesc pe la picioare si pe sub scaune, toata lumea are mainile ocupate iar soferul cere mereu ceva de baut cuiva.

In mod clar, trebuie sa ai destule suporturi pentru bauturi. Nu sunt scumpe deloc, preturile variaza de la cativa lei la 20-30 de lei, si te scapa de o multime de neplaceri. De altfel, gasesti o multime de suporturi auto pentru orice obiecte, de la haine si haine la chei si telefoane.

4. Frigider auto

Pentru ca bauturile sa fie mereu reci, ciocolata sa nu se topeasca in mana iar sanvisurile sa nu se altereze, ar fi bine sa iei in masina un mic frigider. Exista lazi frigorifice cu racire activa alimentate la 12 sau 24 V, cu preturi ce pornesc de la 2500 de lei, dar sunt si variante mai ieftine.

Citeste si:

Daca ai loc in portbagaj sau pur si simplu ai o masina mai mare, ai putea sa montezi un minifrigider portabil, care costa costa cam 400 de lei. Daca vrei ceva si mai ieftin, poti opta pentru o lada frigorifica de camping, pe care o poti lua cu tine atunci cand ai ajuns la destinatie.

5. Modulator FM

Conectarea telefonului sau playerului la sistemul audio al masinii printr-o frecventa FM este una dintre cele mai simple si mai eficiente metode de a schimba atmosfera in calatorie. Fie ca e folosit pentru a reda un playlist sau sunetul unui film la care se uita pasagerii, modulatorul FM inseamna 100% utilitate. Si este destul de ieftin.

Cele mai multe costa sub 100 de lei, se conecteaza prin jack, USB sau Bluetooth si stiu sa utilizeze carduri SD. Exista si modulatoare FM cu telecomanda, iar unele pot fi folosite si ca sistem hands-free cand sunt conectate la telefon.

6. Camera auto de monitorizare

Drumul cu masina poate fi foarte frumos, iar de multe ori ai vrea sa ai o amintire cu peisajele pe care le-ai vazut. Si evident ca nu poti sta tot timpul cu telefonul in mana, doar-doar apare ceva interesant dupa urmatoarea curba. Si chiar daca cineva din masina apuca sa filmeze, stim cu totii cum arata filmarile facute cu o camera tinuta in mana intr-o masina care merge.

Si daca acesta nu pare un motiv suficient ca sa-ti instalezi o camera de filmat in masina, exista si un aspect care tine doar de utilitate: s-ar putea sa ai nevoie de un martor video pentru o anumita situatie din trafic. Poti opta pentru o camera HD montata pe parbriz, sau una mai discreta, camuflata in oglinda retrovizoare.

7. Rezerva de combustibil

Pare banal, insa cei mai multi soferi nu au asa ceva in masina. E drept ca benzinariile au ajuns sa fie destul de dese, insa sunt inghesuite in orase si dispersate pe autostrazi, iar asta numai in tarile ceva mai dezvoltate. Oricat de bine ti-ai planifica traseul, atunci cand parcurgi distante mari si traversezi mai multe tari, oricand poate sa apara ceva neprevazut.

Ai facut un ocol, ai gasit o benzinarie inchisa, ai asteptat la vama cu motorul pornit sau pur si simplu nu ai avut bani schimbati in moneda tarii respective, asa ca ramai imobilizat in drum. O canistra metalica de cinci litri costa 66 de lei, iar una de 10 litri 73 de lei. E o investitie minima, care poate face difenta intre “vai, ce-am patit” si “noroc ca eram pregatit”.

8. Servetele umede, gel dezinfectant pentru maini si pungi cu fermoar

Cand esti pe drum, igiena cere chiar mai multa atentie ca de obicei. Servetele umede si gelul dezinfectant te scapa de griji, cel putin pana te intalnesti din nou cu tot confortul unei bai de secol 21.

Pungile cu fermoar tin sub control resturile de mancare, ambalajele si tot ce se mai strange prin masina pana cand ajungi la un cos de gunoi, si in acelasi timp te feresc de mirosurile neplacute.

Sursa foto: Unsplash.com