Bucurestenii si turistii pot vedea in trafic prima autospeciala electrica folosita de Politia Capitalei. Reprezentantii Politiei Capitalei spun ca, prin acest experiment, institutia intra pe harta politiilor din capitalele lumii care folosesc autospeciale electrice BMWi3 in cadrul fortelor de politie urbana, conform NEws.ro

“Acest experiment deschide drumul catre servicii moderne de mobilitate, orientate catre dezvoltare durabila si politici non-poluante”, a aratat sursa citata, care a precizat ca propunerea ca Politia Capitalei sa testeze masina a venit din partea Automobile Bavaria Group.

Acest tip de autospeciala este folosit la nivel global de catre politiile din Geneva, Londra, Los Angeles, München, Roma si Viena. Autospeciala este un automobil electric, cu patru locuri, avand o putere de 170 cp, cu o autonomie estimata la o utilizare zilnica la 200 de kilometri, fiind prevazut cu sisteme optico-acustice, destinate activitatilor de politie rutiera. Automobilul electric are o arhitectura LifeDrive, care combina un sasiu din aluminiu cu o structura a caroseriei din fibra de carbon.