Dacia devine din ce in ce mai moderna si usor mai scumpa, dar aceasta pare a fi solutia cea mai buna pentru viitorul marcii romanesti. Spre deosebire de acum zece ani cand lumea isi dorea doar o masina, cat mai simpla dar sa fie noua si ieftina, in prezent parca lumea se uita mai putin la bani, prefera o masina atragatoare, iar aceasta nu poate fi decat una cu dotari.

Bineinteles, in toti acesti ani, Dacia a completat seria de dotari mereu cu echipamente noi, iar anul acesta a mai adaugat ce ii lipsea si anume o transmisie automata cu dublu ambreiaj (EDC – Efficient Dual Clutch).

Nu se stie daca aceasta transmisie automata EDC va ajunge si pe Logan si Sandero, insa din februarie va echipa modelul Duster. Am spus ce ii lipsea pentru ca transmisia pilotata Easy-R, desi este tot automata pentru ca nu are ambreiaj, am privit-o mereu ca un esec. Am condus cateva modele frantuzesti cu Easy-R si au fost foarte enervant de condus.

Dacia Duster cu transmisie automata

Sunt multi constructori auto care pe SUV-uri sau pe autoturisme cu motorizari mari nu mai pun transmisii manuale si prefera cutii automate si stiu ei de ce. In primul rand acestea sunt masini mai grele si ar necesita mai mult efort sa le conduci, in al doilea rand cutiile automate sunt mai eficiente. Poti avea un consum mai bun pentru ca "negociaza" cu motorul sa il tina subturat.

cutie automata duster

Cam asta face si noua cutie de viteze automata EDC cu Dacia Duster 1,5 litri dCi 110 S&S (Start/Stop). La 50 de km/h, Duster-ul merge relaxat cu treapta a 5-a. Pe langa un consum si poluare mai reduse, alte avantaje ar fi ca SUV-ul merge mai lin, mai frumos. Noua transmisie automata schimba aproape insesizabil treptele de viteza si il transforma pe Duster dintr-o masina de off-road intr-una pentru sosele. Nu stiu daca Dacia a mai antifonat masina in urma cu doi ani cand a lansat faceliftul sau nivelul mai redus de zgomot se datoreaza cutiei automate cu dublu ambreiaj. Oricum ar fi, fata de primul Duster (2010-2014), acum este mult mai liniste in habitaclu. La 100 de km/h, Duster EDC ruleaza cu 2.000 de ture in treapta a sasea.

Dacia Duster interior

Cutia automata pe Dacia Duster este interesanta, dar cum va spuneam la inceput, daca vreti confort o sa va coste. Fata de transmisia manuala va trebui sa platiti in plus in jur de 1.200 de euro si o veti avea doar pentru Duster 4x2 diesel. Preturile vor fi facute publice in februarie 2017 cand vor ajunge in showroom-uri primele masini Duster automate.

Ramane de vazut daca clientii de Duster diesel vor prefera sa dea 1.200 de euro pe cutia de viteze automata EDC sau vor considera ca merita mai bine sa plateasca 1.700 de euro pentru tractiunea integrala.

De ce nu va fi si un Duster 4x4 cu EDC? Reprezentantii Dacia spun ca 75% din vanzarile Duster sunt 4x2, iar 25% sunt 4x4 si ar fi o cerere prea mica. Eu vad lucrurile altfel. Transmisia automata EDC pe un Duster 4x4 nu l-ar face la fel de bun prin zapada sau noroaie, deci ar fi o pierdere de imagine.

Potrivit Dacia, in ultimii 12 ani cota de piata a vehiculelor echipate cu cutii de viteze automate a crescut in Europa de la 6% la 18%.

Cum functioneaza cutia automata pe Dacia Duster

Cutia de viteze dispune de doua ambreiaje: unul care actioneaza treptele impare de viteza (1/3/5) si un altul care actioneaza treptele pare (2/4/6 si treapta de marsarier). Schimbarea vitezelor este realizata cu ajutorul unor motoare de actionare electrice gestionate de un calculator care selecteaza treapta ideala in functie de regimul in care motorul este solicitat de sofer.

In timpul schimbarii vitezelor, ambreiajul care face priza se deschide, in timp ce, simultan, ambreiajul corespunzator treptei urmatoare se inchide. Astfel, schimbarea vitezelor este foarte rapida iar transmiterea cuplului este continua, fara pierdere de energie.

Performantele modelului Duster diesel nu s-au modificat, au ramas aceleasi si cu transmisia EDC. Acceleratia pana la 100 km/h are loc in 11,9 secunde, iar viteza maxima este de 169 km/h. Singura diferenta este la greutate, Duster EDC este cu 70 de kg mai greu decat cel cu transmisie manuala. Are 1.349 de kg.

Cutia automata EDC de pe Dacia Duster are ambreiaje uscate si actionare cu actuatoare electrice. Aceasta a aparut prima data in 2011 pe modelul Renault Megane.

La drive testul pe care Dacia l-a organizat pe coasta Marii Adriatice, in Croatia, au fost disponibile si versiunile facelift ale familiei Logan si Sandero.

Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway cu facelift

Desi Dacia nu a facut schimbari majore pentru versiunile facelift, doar a redesenat farurile si stopurile, gama Logan si Sandero a capatat mai multa identitate vizuala. Farurile au acum lumini de zi, cu lampi de tip LED, iar stopurile au un model care iti lasa impresia ca ar fi LED, desi ele ascund un bec normal. Bara de protectie frontala si grila au fost, de asemenea, redesenate. In cazul Sandero Stepway, partea frontala preia elementele de stil ale modelului Duster. Gama de jante de aluminiu, precum si capacele de roti au fost reinnoite.

Sandero facelift

Si la interior, masinile arata altfel, mai moderne. Au acum un volan cu patru spite care integreaza si comenzile pentru claxon, ornamente de crom satinat pentru plansa de bord, aeratoare, cadrane de bord si manerele de pe portiera.

interior Sandero facelift

Gama de optionale Dacia include in functie de echiare camera de marsarier, asistenta la plecarea din rampa, butoanele pentru deschis geamurile amplasate pe portiere, o cotiera escamotabila atasata de scaunul soferului, o priza pentru pasagerii spate.

O noua motorizare: 1.0 SCe 75 CP pe Logan si Sandero

Dacia a lansat odata cu versiunile facelift si un motor nou pe benzina. Este un propulsor in trei cilindri de 1 litru si dezvolta 75 CP. Acesta inlocuieste actualul motor de 1,2 litri benzina si daca privim in trecut, pe cel de 1,4 litri 75 CP.

Am condus noul motor de 1.0 SCe 75 CP pe Dacia Sandero facelift. Merge frumos, este insesizabil ca ar fi un motor in trei cilindri, nu are vibratii mari cand stam pe loc. La acceleratie puternica are acel sunet "feroce" specific propulsoarelor in trei cilindri. Acesta vine cu o transmisie manuala cu 5 trepte, etajata mai scurt dar care este putin cam stransa, era mult mai lejera schimbarea treptelor pe cutia motorului de 1,4 litri din trecut.

Noul motor reduce greutatea modelelor cu 20 de kg si, spun inginerii Dacia, diminueaza consumul de carburant si emisiile cu 10%. Noul motor de 1.0 SCe 75 CP va fi disponibil de la inceputul anului viitor la un pret de pornire de 7.150 euro cu TVA pentru Sandero si 6.950 euro pentru Logan.

Sandero facelift

Gama de propulsoare Dacia pe Logan si Sandero va fi urmatoarea: pe benzina - TCe 90 CP cu Stop & Start (S&S), TCe 90 CP S&S GPL si TCe 90 CP S&S cu transmisia pilotata Easy-R, iar diesel - dCi 75 CP S&S, dCi 90 CP S&S cu transmisie manuala sau pilotata Easy-R. Toata gama Dacia este disponibil de acum si in varianta GPL (in functie de tara).

Dacia a ales Croatia, pentru aceste teste cu noutatile sale, intrucat aceasta tara este pe locul doi dupa Romania ca volume de vanzari. Dacia are o cota de piata de peste 5% in Croatia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri