Opel a dezvaluit imagini si informatii cu viitorul Insignia, care se va numi Insignia Grand Sport si va fi prezentat in premiera mondiala la Salonul Auto de la Geneva, in martie 2017.

Noul Insignia Grand Sport se bazeaza pe o arhitectura complet noua. Ampatamentul a fost marit cu 92 mm, asigurand un spatiu mult mai mare in interior, in special pentru pasagerii din spate. Volumul portbagajului este acum intre 490 l si 1.450 l.

Designul optimizat si utilizarea unor materiale usoare au permis reducerea greutatii cu pana la 175 kg, sporind astfel precizia si agilitatea in timpul conducerii. Insiginia va avea noul sistem de tractiune integrala cu vectorizarea cuplului sau noua transmisie automata cu opt trepte de viteza.

Printre noile tehnologii de care dispune, Insignia va veni cu a doua generatie a sistemului IntelliLux LED, cu distanta de iluminare a fazei lungi de pana la 400 m. Asistentul pentru mentinerea benzii de circulatie cu corectare automata a manevrelor, un nou afisaj pe parbriz si camera video de 360°, alaturi de functii de confort precum scaunele certificate AGR, incalzirea scaunelor din fata si din spate si incalzirea parbrizului sporesc confortul oferit de noul Insignia.

Insignia Grand Sport este primul autovehicul Opel cu o capota activa din aluminiu care, in cazul unui impact cu un pieton, se ridica in cateva milisecunde pentru a creste distanta fata de componentele dure ale motorului, sporind astfel considerabil nivelul de protectie.

Suspensia spate este complet noua si este cu cinci brate. Doua ambreiaje multi-disc electronice ale sistemului de tractiune integrala inlocuiesc obisnuitul diferential pe puntea spate, asigurand o transmitere mult mai precisa a puterii motorului catre fiecare roata din spate, indiferent daca drumurile sunt umede sau acoperite cu pietris, gheata sau zapada. La deplasarea in viraje, un cuplu suplimentar este transmis rotii spate din exteriorul virajului, reducand sesizabil efectul de subvirare si asigurand un control mai precis. Sistemul reactioneaza intr-o fractiune de secunda la apasarea pedalei de acceleratie, autovehiculul fiind mai stabil si mai usor de virat in orice situatie.

Sasiul FlexRide imbunatatit ofera baza pentru un comportament optim, in functie de situatia de conducere. Acesta adapteaza amortizoarele, directia, raspunsul acceleratiei si punctele de schimbare a treptelor de viteza (pentru transmisia automata) in mod independent sau in functie de modurile „Standard”, „Sport” sau „Tour” care pot fi selectate de sofer. In functie de modul selectat, directia si raspunsul la accelerare sunt mai directe, iar sistemul anti-derapare ESP intervine mai devreme sau mai tarziu. Noul software central „Drive Mode Control” este inima sasiului adaptiv. Acesta analizeaza continuu informatiile furnizate de senzori si setari si recunoaste stilul individual de conducere.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri