Printre cele 102 taxe care au fost eliminate de la 1 februarie se numara si controversatul timbru de mediu.

Odata cu eliminarea uneia dintre cele mai controversate taxe, soferii romani au luat cu asalt sediile Registrului Auto Roman, dar si ale Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor(DRPCIV).

Cozile sunt mari, iar oamenii asteapta ore in sir pentru a-si inmatricula autovehiculul, chiar daca se programeaza din timp. Asta pentru ca, in ciuda eliminarii timbrului de mediu si a taxei de inmatriculare, procedura nu s-a simplificat mai deloc. Proprietarii de masini sunt nevoiti sa faca mai multe drumuri intre institutii, pana cand vor avea dosarul de inmatriculare complet.

Acesta este si motivul pentru care soferii care nu au timp de pierdut si nici nu isi pot lua zile de concediu pentru a-si inmatricula masina apeleaza la o firma specializata in domeniu, care le ofera inclusiv servicii de completare a actelor necesare pentru RAR. Astfel, ei pot obtine intr-un timp mai scurt atat certificatul de autenticitate, cat si cartea de identitate a vehiculului, dovada inspectiei tehnice sau actele de omologare necesare pentru depunerea dosarului la DRPCIV.

In Bucuresti, soferii stau zilnic la cozi interminabile. Multi dintre ei sosesc la DRPCIV inca de la primele ore ale diminetii, pentru ca cei care ajung dupa pranz nu au nicio sansa sa isi inmatriculeze masina in ziua respectiva. Nici suplimentarea personalului de la DRPCIV, nici masura introducerii bonurilor de ordine nu a inlesnit mersul lucrurilor. Iar oamenii vor sa isi inmatriculeze masinile cat mai curand, de teama ca legea s-ar putea schimba din nou sau ca ar putea fi introdusa o taxa care sa compenseze pierderile.

De altfel, Guvernul ar cauta noi solutii pentru inlocuirea taxei de poluare, care a adus nemultumiri producatorilor de autovehicule autohtoni. Acestia spun ca anularea taxei va duce la scaderea industriei auto din Romania cu pana la 30%, ceea ce ar putea duce la desfiintarea a peste 15.000 de locuri de munca. Ei sustin ca romanii vor fi incurajati sa isi cumpere masini second-hand, mult mai ieftine fata de cele noi. In 2016, una din patru masini vandute in Romania a fost la mana a doua, asa ca este de asteptat ca proportiile sa se schimbe considerabil in 2017.

Timbrul de mediu a fost introdus in 2013, iar masura i-a nemultumit mai ales pe soferii care intentionau sa isi cumpere masini rulate. Pentru ca modelele mai vechi polueaza mai mult, proprietarii autovehiculelor second-hand erau obligati sa plateasca un timbru de mediu mai mare. Iar cei care optau pentru un autovehicul nou erau nevoiti sa adauge la cheltuieli si taxa de poluare. Din acest motiv, multi dintre ei au inceput sa caute solutii mai ieftine pentru a circula cu masinile, astfel incat sa fie scutiti de taxa de mediu.

Una dintre solutiile gasite de soferi a fost inmatricularea autovehiculelor in Bulgaria, prin intermediul unei companii sau a unei persoane fizice de origine bulgara. Proprietarii masinilor circulau astfel cu numere de Bulgaria si evitau sa plateasca timbrul de mediu. Iar cei care isi cumparau masini second-hand din Romania, deja inmatriculate, circulau pe numele fostului proprietar, cu ajutorul unei procuri notariale.

La jumatatea lui 2016, timbrul de mediu a fost declarat ilegal de Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), asa ca soferii care vor sa isi recupereze banii din taxa de mediu au la dispozitie mai multe cai.

Sursa foto: Shutterstock/Copyright: Pavel L Photo and Video

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri